Apple a încheiat un nou acord de miliarde de dolari cu Broadcom pentru a dezvolta componente de frecvenţă radio 5G în SUA

Posted by
Share Button

Apple a încheiat un nou acord de ordinul miliardelor de dolari cu Broadcom, pentru a dezvolta componente de frecvenţă radio 5G în SUA, transmite CNBC.

”Suntem încântaţi să ne luăm angajamente care valorifică ingeniozitatea, creativitatea şi spiritul inovator al producţiei americane”, a declarat Tim Cook, CEO-ul Apple, într-un comunicat.

Acţiunile Broadcom au crescut cu aproape 2% în urma informaţiei. Acţiunile Apple au scăzut cu mai puţin de 1%.

Componentele radio 5G dezvoltate de Broadcom, o companie de tehnologie şi producţie avansată, vor include filtre FBAR şi alte componente de conectivitate wireless, potrivit comunicatului.

Aceste componente sunt diferite de modemurile 5G produse de Qualcomm.

Apple a declarat că acordul său cu Broadcom face parte din angajamentul său din 2021 de a investi 430 de miliarde de dolari în economia SUA.

Acordul marchează cea mai recentă fază a unui parteneriat între cele două companii, deoarece Broadcom a anunţat în 2020 că va vinde Apple componente wireless de 15 miliarde de dolari.

Compania a spus că acordul cu Broadcom îi va permite, de asemenea, să investească ”în proiecte critice de automatizare şi perfecţionare” cu ingineri şi alţi tehnicieni.

Apple susţine deja peste 1.100 de locuri de muncă în unitatea de producţie a filtrelor FBAR de la Broadcom Fort Collins, Colorado, potrivit comunicatului.

218
Share Button

Leave a Reply