Microsoft anunţă o nouă rundă de concedieri din 2024

Posted by
Share Button

Microsoft a confirmat că va începe o nouă rundă de concedieri din anul 2024, după ce în ianuarie a dat disponibilizat peste 10.000 de oameni, arată CNBC.

Amazon, Google şi alte companii mari de tehnologie şi-au redus în acest an personalul după ce au angajat un număr mare de oameni în timpul pandemiei de Covid-19. Microsoft a declarat anterior că o parte din clienţi căută soluţii de economisire în zona de cloud computing.

Un purtător de cuvânt al Microsoft a refuzat să precizeze numărul de reduceri din ultima rundă. În ianuarie, CEO-ul Satya Nadella a emis o notă în care arăta că compania îşi va schimba gama de hardware şi va consolida contractele de leasing.

„Ajustările operaţionale şi ale forţei de muncă sunt o parte necesară în gestionarea afacerii noastre”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Microsoft. „Vom continua să acordăm prioritate şi să investim în domenii strategice de creştere pentru viitorul nostru şi în sprijinul clienţilor respectiv partenerilor noştri.”

236
Share Button

Leave a Reply