Proiectul de lege privind gestionarea domeniilor ".ro" ar trebui să ajungă pe masa Guvernului în septembrie, iar pentru redactarea acestui proiect a fost înființat un grup de lucru, potrivit fostului ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, Augustin Jianu.
"După finalizarea consultărilor publice pe marginea principiilor de reglementare, am înființat un grup de lucru pentru redactarea proiectului de lege. Proiectul ar trebui să ajungă pe masa Guvernului în luna septembrie. Odată cu reformarea ROTLD (Romania Top Level Domain n.r.), ICI (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică n.r.) ar avea resursele necesare pentru a oferi servicii competitive", a scris Jianu pe reddit.com, răspunzând la o întrebare.
Fostul ministru a atras atenția și că transpunerea Directivei NIS (Directiva UE privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice) este obligatorie transpunerea, altfel România riscă un infringement.
Pe de altă parte, întrebat care este lucrul realizat la ministerul pe care l-a condus de care este cel mai mândru, Augustin Jianu a răspuns că echipa, deoarece, în cele 6 luni de mandat, s-a reușit aducerea la zi a unor proiecte întârziate, dar și respectarea calendarului asumat la începutul mandatului.
"Echipa. Am preluat ministerul fără secretari de stat, secretar general, secretar general adjunct, șef serviciu juridic sau consilieri; un minister cu resurse puține și probleme mari. Am început prin a construi o echipă de la zero, o echipă care să poată rezolva în regim de urgență problemele ministerului. În cele 6 luni de mandat am reușit să aducem la zi proiecte care erau mult întârziate și să respectăm calendarul asumat la începutul mandatului. Am actualizat ordinul privind scutirea de impozite pe venit pentru programatori, pentru a include și companiile de outsourcing. Am lansat apelurile de proiect pentru finanțare prin POC. Am dus procesul de capitalizare a Poștei într-un stadiu avansat. Exemplele pot continua. Pentru un mandat de 6 luni progresul a fost semnificativ, iar acest lucru se datorează exclusiv echipei", a explicat Jianu.
La categoria eșec, acesta a menționat negocierile cu Secretariatul General al Guvernului pentru înființarea Agenției Naționale pentru Servicii Electronice și Cloud (ANSEC).
"Un exemplu ar fi înființarea ca autoritate administrativă autonomă a Agenției Naționale pentru Servicii Electronice și Cloud, urmând modelul instituțional al ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații n.r.). ANSEC era menită să centralizeze toate resursele IT din administrația publică și să ofere servicii de eGuvernare și servicii suport. În viziunea mea ar fi simplificat procesul de interoperabilizare și ar fi oferit cetățenilor o interfață unică în interacțiunea cu statul", a precizat fostul ministru al Comunicațiilor.
Referitor la tehnologiile blockchain, acesta a subliniat că statul român ar trebui să devină conștient de aceste tehnologii, însă "din experiența mea pot spune că procesul va fi extrem de lent".
În altă ordine de idei, întrebat despre părerea sa privind numirea actualului președinte al ANCOM, Augustin Jianu a precizat că aceasta nu a nici inițiată, nici avizată de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, numirea fiind făcută de către Parlament, fără ca el să fie consultat.
Fostul ministru a vorbit și despre OUG 13, menționând că nu a fost de acord cu aceasta, "dar nici nu m-a întrebat nimeni".
"Nu era de competența Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale. (...) Eram la guvern încă de la ora 16. Așteptam avizul din partea CSAT pe Legea bugetului de stat. Ședința de Guvern a început în jurul orei 18 și s-a încheiat la ora 19. Am aflat de ordonanță în timpul ședinței", a explicat Jianu.
În ceea ce privește planurile sale de viitor, Augustin Jianu a afirmat că următorul său proiect este un start-up în domeniul fintech, iar pe plan politic așteaptă următoarele alegeri parlamentare.
603