Facebook a făcut publice postările private a 14 milioane de utilizatori

Posted by
Share Button
Facebook a anunţat că un bug a modificat setările de intimitate ale postărilor a 14 milioane de utilizatori. Astfel, în loc să fie vizibile doar prietenilor, postările în cauză au putut fi văzute de toată lumea.
Conform oficialilor companiei, au fost afectate postările publicate în perioada 18 – 27 mai. În acest moment problema este rezolvată iar setările de intimitate au revenit la normal. Utilizatorii afectaţi vor primi o notificare pe Facebook care îi va înştiinţa legat de această problemă şi le va sugera să -şi revizuiască setările de intimitate ale postărilor din perioada în care acestea au fost alterate de bug. Bug-ul a afectat setarea implicită pe care Facebook o atribuie postărilor noi. În mod normal, fără intervenţia utilizatorului, postările noi sunt setate de Facebook să poată fi văzute doar de prieteni. Bug-ul a modificat setarea de la „Prieteni” la „Public”. Problema survine pe fondul a numeroase controverse în care gigantul american a fost implicat în ultima vreme. După scandalul Cambridge Analytica, când au fost compromise datele a 87 de milioane de utilizatori, Facebook a fost recent acuzată că a împărţit informaţiile pe care le are despre utilizatorii săi cu producătorii de smartphone-uri. 645
Share Button

Leave a Reply