Cehia îi va taxa cu 7% pe giganţii din domeniul internetului

Posted by
Share Button
Guvernul ceh a aprobat un plan care prevede taxarea giganţilor din domeniul internetului precum Google, Amazon, Facebook şi Apple, transmite AP.
Urmând exemplul Franţei şi al altor state, autorităţile de la Praga vor impune o taxă anuală de 7% pe veniturile realizate de companiile digitale de pe urma operaţiunilor derulate în Cehia. Taxa se va aplica doar companiilor ale căror vânzări globale depăşesc 750 milioane de euro (830 milioane dolari) şi care realizează în Cehia venituri de peste 100 milioane de coroane (4,3 milioane dolari). Ministerul ceh de Finanţe estimează că taxa, care va intra în vigoare în 2020, va genera venituri de aproximativ cinci miliarde de coroane (216 milioane de dolari) pe an. Însă, planul Guvernului de la Praga are nevoie să fie aprobat de Parlamentul ceh. Decizia de luni a autorităţilor de la Praga vine într-un context în care aproximativ 130 de state încearcă, sub auspiciile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), să găsească o modalitate prin care giganţii globali din domeniul internetului să fie taxaţi mai corect. Pentru a pune capăt practicilor fiscale ale multinaţionalelor din IT, guvernul francez a adoptat, la sfârşitul anului trecut, aşa-zisa taxă Gafa (acronimul de la Google, Amazon, Facebook şi Apple), care a intrat în vigoare în acest an. Totuşi, Parisul s-a angajat să renunţe la ea dacă se ajunge la un acord internaţional privind impozitarea acestor companii, în timp ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va impune ca represalii o suprataxă pentru vinurile franţuzeşti.   559
Share Button

Leave a Reply