1 din 3 sate din România sunt în zone cu semnalul slab sau inexistent

Posted by
Share Button

În această perioadă, din ce în ce mai multe localităţi trec în scenarii care presupun susţinerea cursurilor online, însă şcoala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România. Conform unui studiu al World Vision România, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la şcoala online în prima perioadă a pandemiei, iar explicaţiile sunt multiple: pe lângă imposibilitatea pentru familiile din mediul rural cu un venit mic de a asigura un dispozitiv pentru toţi copiii, pentru elevii de la sate apare şi provocarea unei conexiuni bune la Internet.

Peste 61% dintre cele 87 de comune din 6 judeţe în care activează World Vision România (Iaşi, Vaslui, Dolj, Ialomiţa, Vâlcea şi Cluj) au în componenţă sate cu zone cu semnalul slab sau inexistent. Astfel, din cele 313 de sate în care World Vision România derulează proiecte şi sprijină copii din medii vulnerabile, peste 31% au zone cu semnalul slab, foarte slab şi/sau inexistent: în 99 de sate din 313, utilizatorii au probleme cu semnalul. Practic, în 1 din 3 sate în care activăm există zone cu semnal slab sau inexistent, lucru care îi afectează direct pe elevii care fac eforturi să-şi continue studiile.

"Semnalul e tare prost pe aici. La şcoala online am mai participat, dar nu intens pentru că semnalul. Dacă vreau să vorbesc la telefon trebuie să mă duc mai în deal, pe aici prin spatele casei, după ce trec de pădure", povesteşte Georgiana (17 ani), din judeţul Vaslui.

Anamaria, o elevă de 16 ani din judeţul Cluj, povesteşte: "Ca să pot face ore online am stat mai mult pe la bunica, pe celălalt deal, unde am semnal mai bun la telefon. Cu învăţatul m-am descurcat mai greu, în lipsa semnalului. Nu am putut să fiu prezentă tot timpul la ore. Sora mea are 9 ani, nu a făcut nicio oră online, doar lecţiile pe care le făcea cu mine sau mama."

"A fost foarte grea perioada aceasta de pandemie pentru mine. Cu învăţatul în mod special. Foarte greu pentru ca nu avem internet. Făceam temele noaptea. Eu nu am semnal aici, acasă. Uneori prind internet când stau afară, însă noaptea mai mult. Doar că deja e frig noaptea ca să mai pot sta afară. Când intru în casa nu merge", spune Cristina (16 ani), elevă din Vaslui în cadrul programului "Vreau în clasa a noua".

Internetul nu lipseşte cu desăvârşire în mediul rural. În aproape toate satele şi comunele există zone cu semnal la telefon şi internet foarte bun, în general în jurul instituţiilor publice: primărie, şcoală. Însă cu cât de îndepărtezi de acestea, cu atât semnalul este mai slab.

Florentina are 17 ani. Ea locuieşte într-un sat din judeţul Vaslui şi povesteşte că trebuie să bată drum lung pentru a se conecta la Internet. "Şcoala online a fost dificilă pentru că nu am avut semnal şi acces la internet foarte bun. Dar am încercat tot posibilul să îmi fac temele şi să lucrez. De pe telefon mi-am făcut temele. Când ies la magazin, am semnal pe stradă. Cât mergeam până la magazin, intram pe platforma şcolii, vedeam temele şi făceam capturi de ecran. Şi acasă le rezolvam şi apoi ieşeam iar în drum ca să le trimit."

"La World Vision sprijinim elevii din mediul rural pentru a-şi putea continua studiile. Copiii au nevoie de ajutorul nostru, însă de ajutorul nostru...împreună. Nu putem face nimic singuri, facem întotdeauna echipă cu donatorii noştri. Şi asigurarea unei conexiuni bune la Internet, şi asigurarea dispozitivelor pentru şcoală online sunt realizabile doar cu ajutorul donatorilor individuali, intervenţiilor companiilor private şi implicării autorităţilor responsabile în domeniu. Rezultatele de anul acesta ne arată că această echipă poate face lucruri extraordinare pentru copiii care au nevoie de noi şi că doar printr-un efort comun putem să îi admirăm pe cei peste 1.400 de copii silitori, dar din familii vulnerabile, care au putut astfel să meargă la liceu. Peste 80% dintre ei au trecut cu succes examenul de bacalaureat şi peste 260 au mers la facultate. Dintre copiii de şcoală primară şi gimnaziu susţinuţi cu o masă caldă la şcoală şi ajutor la teme, 88% au rămas la şcoală, şi-au continuat educaţia, luând în continuare calificative ŤBineť şi ŤFoarte bineť pentru efortul lor", a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.

594
Share Button

Leave a Reply