Google a prezentat seria de flagship-uri Pixel 6

Posted by
Share Button

Dincolo de toate motivele pentru care Google îşi laudă noile smartphone-uri, preţul este principalul argument al seriei Pixel 6.

Google a surprins, dincolo de orice altceva, cu preţurile noii sale serii de smartphone-uri. Pixel 6 va costa de la 600 de dolari, iar preţurile lui Pixel 6 Pro încep de la 900 de dolari - preţuri surprinzător de bune pentru noile flagship-uri ale gigantului american.

Principalul atu hardware al seriei Pixel 6 este noul chipset Tensor, dezvoltat intern de Google, care-l laudă pentru abilităţile pe partea de inteligenţă artificială, însă se fereşte să ofere detalii privind performanţa.

Se ştie că Tensor are 8 nuclee, două de mare putere, două de mijloc şi patru low-power. Oficialii companiei spun că acesta s-ar compara cu Snapdragon 888, ceea ce înseamnă că Google nu a reuşit să stoarcă la fel de multă performanţă din propriul chipset precum a făcut Apple, care a surclasat Intel.

Spaţiul de stocare începe de la 128GB, iar memoria RAM va fi de 8GB, în cazul lui Pixel 6, şi 12GB în cazul lui Pixel 6 Pro.

Cele două smartphone-uri au ecrane OLED de 6,4 şi 6,7 inch, cu refresh de 90Hz, respectiv 120Hz. Ambele sunt protejate cu sticlă Gorilla Glass Victus şi suportă HDR.

Sub o impunătoare bară neagră, pe spatele telefonului se ascund camerele foto - două la Pixel 6, trei la Pixel 6 Pro. Versiunea Pro are, în plus faţă de cealaltă, un zoom optic 4X.

Cele două telefoane au baterii de 4614mAh, respectiv 5004mAh, însă Google nu a făcut estimări privind autonomia, aspect care se va putea verifica abia după livrarea smartphone-urilor, care va începe cu 28 octombrie.

Ca de obicei, Google vinde oficial smartphone-urile Pixel într-un număr limitat de ţări, iar în România, Pixel 6 va fi adus din piaţa gri, probabil la preţuri mai mari decât cele oficiale.

734
Share Button

Leave a Reply