Industria cipurilor, pusă în pericol de posibila scădere a producţiei de neon în Ucraina, în urma invaziei Rusiei

Posted by
Share Button

Războiul Rusiei în Ucraina ar putea duce la reducerea producţiei de neon în Ucraina, un gaz critic în producţia de semiconductori, la niveluri îngrijorător de scăzute într-un moment în care lumea se confruntă deja cu o penurie de cipuri, transmite CNBC.

Neonul este necesar pentru laserele care sunt utilizate într-un proces de producţie de cipuri cunoscut sub numele de litografie, în care maşinile sculptează modele pe bucăţi minuscule de siliciu realizate de companii precum Samsung, Intel şi TSMC.

Mai mult de jumătate din neonul din lume este produs de o mână de companii din Ucraina, potrivit lui Peter Hanbury, analist de semiconductori la firma de cercetare Bain & Co. Aceste companii includ Ingas, cu sediul în Mariupol, precum şi Cryoin şi Iceblick, care au sediul la Odesa.

Firmele nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii din parteaCNBC, dar Ingas şi Cryoin şi-au încetat operaţiunile în ultimele săptămâni pe fondul atacurilor din partea forţelor ruse, potrivit Reuters.

Întrucât companiile ucrainene de top la nivel mondial şi-au închis operaţiunile, producţia de neon este pe cale să scadă puternic, pe măsură ce conflictul se prelungeşte.

Pe baza estimărilor firmei de consultanţă Techcet, consumul mondial de neon pentru producţia de semiconductori a ajuns la aproximativ 540 de tone metrice anul trecut. Având în vedere că Ucraina produce peste jumătate din neonul din lume, cifra ar putea scădea sub 270 de tone metrice în 2022 dacă producătorii de neon ai naţiunii rămân închişi.

”Dintre materialele utilizate în fabricarea de cipuri care ar putea avea un impact asupra aprovizionării lor din cauza conflictului din Ucraina, neonul reprezintă cea mai mare provocare potenţială”, a declarat Hanbury pentru CNBC, prin e-mail.

Lipsa globală de cipuri a făcut deja ravagii în lanţurile de aprovizionare şi a dus la întârzieri îndelungate pentru produse precum maşini noi şi console de jocuri precum PlayStation 5.

O posibilă lipsă globală de neon ameninţă acum să înrăutăţească situaţia.

Cum se produce neonul

Neonul este un produs secundar al producţiei de oţel pe scară largă. Acesta este produs în urma distilării fracţionate (un proces de separare chimică) a aerului lichid, care este aerul care a fost răcit la temperaturi foarte scăzute.

”Din punct de vedere istoric, până la 90% din neonul pentru industria semiconductorilor a fost produs ca un produs secundar al producţiei ruseşti de oţel şi ulterior rafinat de companii cu sediul în principal în Ucraina”, a spus Hanbury, arătând către firme precum Cryoin, Ingas şi UMG RT.

Alan Priestley, analist la Gartner, a declarat pentru CNBC că majoritatea producătorilor importanţi de cipuri au rezerve de neon pentru câteva luni, adăugând că nu este încă o problemă majoră pentru ei.

Intel a spus că monitorizează situaţia îndeaproape.

”Intel a evaluat posibilul impact al conflictului Rusia-Ucraina asupra lanţului său de aprovizionare”, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNBC.

Persoana a adăugat: ”Strategia Intel de a avea un lanţ de aprovizionare global divers, minimizează riscul de posibile întreruperi locale. Continuăm să monitorizăm situaţia cu atenţie.”

TSMC a refuzat să comenteze, iar Samsung nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea CNBC.

”Unele fabrici mai mici cu stocuri limitate pot fi afectate mai devreme”, a spus Priestley.

Producătorii de cipuri colaborează cu lanţurile lor de aprovizionare pentru a încerca să minimizeze impactul, a adăugat el.

Industria globală a semiconductorilor se pregăteşte de ani de zile pentru un astfel de eveniment. A luat măsuri cruciale pentru a încerca să limiteze riscurile viitoare asociate cu livrările cu neon, în urma anexării Crimeei de către Rusia în 2014.

”În urma anexării Crimeei, sectorul cipurilor a acţionat pentru a reduce nevoia de utilizare a neonului în procesul de fabricaţie. În acelaşi timp, s-au luat măsuri pentru a creşte stocurile de acest gaz în două puncte din lanţul de aprovizionare, astfel încât atât furnizorii de gaz, cât şi producătorii de semiconductori au, în mod obişnuit, fiecare stocuri pentru trei până la 12 luni”, a spus Hanbury.

 Noi furnizori din afara Ucrainei şi Rusiei au fost, de asemenea, introduşi de producătorii de semiconductori, a adăugat Hanbury.

”Estimăm că doar aproximativ două cincimi din neonul folosit astăzi în producţia globală de semiconductori provine din Rusia şi Ucraina”, a adăugat Hanbury.

Firma olandeză ASML, care produce maşinile de litografie extrem de complexe utilizate de giganţii de cipuri, şi-a redus dependenţa de neonul provenit din Ucraina la aproximativ 20% faţă de nivelurile anterioare, a adăugat Hanbury.

Un purtător de cuvânt al ASML a declarat pentru CNBC: ”ASML recunoaşte importanţa de a fi pregătiţi pentru a gestiona evenimentele neplanificate, inclusiv conflictele, atunci când acestea ar putea afecta lanţul nostru de aprovizionare”.

El a adăugat: ”Continuăm să monitorizăm îndeaproape starea conflictului şi investigăm în prezent împreună cu furnizorii noştri care ar fi impactul (dacă este cazul) şi în ce măsură furnizorii noştri pot folosi surse alternative dacă ar fi necesar”.

447
Share Button

Leave a Reply