Cererea de proiecte IT noi ar putea scădea cu 20%, până la finele acestui an

Posted by
Share Button

Cererea de proiecte noi pe piaţa IT din România va scădea cu până la 20%, în ultima parte a acestui an, în perspectiva declanşării, în viitorul apropiat, a unei noi crize economice globale, reiese dintr-o analiză realizată de către un dezvoltator român de software.

"Clienţii sunt mai reţinuţi, în această perioadă, şi devin mai atenţi la cum îşi cheltuie banii. Acest lucru însă nu indică o lipsă a fondurilor, pentru că în piaţă există bani. Dacă, înainte, companiile se axau pe livrarea proiectelor, pe viteza de dezvoltare şi cereau contractual echipe cu mulţi developeri care să finalizeze rapid proiectele, acum doresc echipe mai mici, cu expertiză multidisciplinară, care să livreze într-un timp acceptabil, într-un buget, însă, mai mic. Ce va fi diferit, însă, într-o viitoare criză, cu potenţial impact major asupra industriei de IT din regiune, are legătură cu creşterea salariilor developerilor de aici, care se apropie de cele din Vest, aspect care poate determina direcţionarea proiectelor în ţări cu costuri mai mici, precum India", a explicat Mihai Filip, CEO Oves Enterprise, care menţionează că se aşteaptă, de această dată, la o scădere a cererii de proiecte în perioada următoare cu până la 20%.

Potrivit analizei, în ceea ce priveşte programatorii, scăderea cererii şi redirecţionarea proiectelor dinspre România şi regiune în alte ţări va determina mai multe schimbări.

Astfel, în primă fază, dezvoltatorii vor încerca să schimbe proiectele în care sunt implicaţi, după care vor reduce din costurile practicate, pentru a putea accesa proiecte interesante, care să îi motiveze.

"Schimbări vor apărea şi în rândul companiilor de software care vor modifica structura echipelor introducând pe proiecte şi developeri cu mai puţină experienţă şi asumându-şi o durată mai mare pentru realizarea acestora. Totodată, vor diversifica şi portofoliul de produse şi servicii, targetând mai multe industrii, dar şi companii din mai multe ţări. Cât priveşte companiile, pe lângă gestionarea mai atentă a bugetelor, se orientează şi către alte ţări din regiune, precum Serbia, Bulgaria, Polonia, în încercarea de a diminua riscurile. Firmele mari încearcă să minimizeze riscul prin răspândirea la nivel global, având centre de dezvoltare împrăştiate pe glob: în partea aceasta a Europei, în India, SUA şi, mai nou, chiar şi în Africa (...) în doar 7 luni de la începerea războiului din Ucraina, dinamica industriei de IT din România s-a schimbat radical, de la o cerere mare de programatori şi proiecte care necesitau să fie livrate cât mai rapid, la o scădere a cererii ce determină o reaşezare a pieţei la toate nivelurile", susţin specialiştii.

Oves Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înfiinţată în anul 2015, la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia companiei a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituţii guvernamentale internaţionale etc.

În prezent, 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data. 

406
Share Button

Leave a Reply