Intel a renunţat la obiectivul de a deschide o fabrică de cipuri în oraşul german Magdeburg în prima jumătate a anului 2023

Posted by
Share Button

Intel a renunţat la obiectivul său iniţial de a deschide o fabrică de cipuri în oraşul Magdeburg, din estul Germaniei, în prima jumătate a anului 2023, a informat ziarul regional Volksstimme, afirmând că gigantul semiconductorilor ar fi dorit subvenţii publice mai mari, transmite Reuters.

Fabrica este esenţială pentru planurile Germaniei şi ale Uniunii Europene de a întări rezilienţa continentului, aducând mai multă producţie la nivel local, după ce pandemia de Covid-19 şi invadarea Ucrainei de către Rusia au evidenţiat riscurile implicate de lanţurile de aprovizionare lungi, care se întind pe glob.

Dar ziarul a spus că creşterea preţurilor energiei şi la materiilor prime a deranjat calculele originale ale companiei americane.

Acolo unde Intel a bugetat iniţial costuri de 17 miliarde de euro (18 miliarde de dolari), preţurile sunt acum mai aproape de 20 de miliarde de euro.

”Provocările geopolitice au crescut şi cererea de semiconductori a scăzut. Aceasta înseamnă că nu putem da încă o dată definitivă pentru începerea construcţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Intel, Benjamin Barteder, citat de publicaţie.

Compania a adăugat că discută cu guvernul cum ar putea fi eliminat ”un deficit” de finanţare.

"Deficitul a apărut în această situaţie actuală. Lucrăm cu parteneri din guvern pentru a împinge proiectul mai departe", potrivit Intel, care nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

355
Share Button

Leave a Reply