Aproape 70% dintre români îşi încarcă telefonul în maşină sau cu o baterie externă

Posted by
Share Button

Patru din zece români (38%) îşi încarcă telefonul în maşină, în timp ce 31% optează pentru o baterie externă şi doar 28% preferă să facă acest lucru doar acasă, arată rezultatele unui studiu realizat de un producător de dispozitive inteligente.

Datele analizate de Oppo relevă faptul că 71% dintre utilizatorii de telefoane mobile din România îşi încarcă dispozitivele seara, când ajung acasă (30%), sau pe timpul nopţii (40%), iar 21% dintre cei chestionaţi aleg să îşi încarce telefonul în timpul zilei. Perioada dimineţii reprezintă momentul preferat pentru încărcare pentru doar 8% dintre respondenţi. "Cu toate acestea, specialiştii arată că nu este recomandat ca telefoanele să fie lăsate la încărcat peste noapte, fiindcă, în timp, acest obicei poate duce la deterioarea bateriei", susţin specialiştii.

Cercetarea de specialitate subliniază să peste un sfert dintre români (27%) îşi încarcă telefoanele mobile utilizând cabluri de alimentare de la alt dispozitiv, iar 4% apelează la o altă metodă.

Potrivit sursei citate, 38% din totalul celor chestionaţi au declarat că îşi încarcă telefonul în maşină, în timp ce trei din zece persoane (31%) optează la o baterie externă şi doar 28% preferă să-şi încarce dispozitivul doar acasă.

271
Share Button

Leave a Reply