Noul combo Logitech MK850

Posted by
Share Button
Logitech anunță noul combo ce conține tastatura Logitech MK850 Performance Wireless Keyboard și mouse-ul combo, cu sprijin confortabil pentru mâini și taste create special pentru a oferi confort în timpul unei zile lungi de muncă. Tastatura și mouse-ul lucrează împreună cu noul software Logitech DuoLink care permite personalizarea funcțiilor de navigare.
“Confortul este esențial la birou, în special atunci când deadlineurile sunt foarte aproape. Fie că vorbim despre cercetare, fie de dezvoltare sau comunicare, productivitatea necesită confort astfel încât să îți atingi potențialul maxim. Comboul MK850 Performance alcătuit din mouse-ul și tastatura wireless oferă comoditate și un control total astfel încât tu să tastezi pe orice dispozitiv și să poți comuta fără probleme între ele (PC tabletă, laptop, telefon inteligent) pentru a vă putea îndeplini sarcinile” a declarat Art O. Gnimh, director global al departamentului tastaturi din cadrul Logitech. Comboul MK850 Performance oferă o experiență confortabilă și familiară de redactare (tastare) prin intermediul tastaturii full-size ce dispune de taste ce ghidează cu grijă degetele utilizatorilor în utilizarea sa cât și de un number pad. Suportul de sprijin capitonat pentru mâini oferă sprijin încheieturilor iar forma curbată a tastaturii oferă o poziție cât se poate de naturală, în timp ce picioarele reglabile permit mai multe unghiuri de poziționare în timpul tastării. Design-ul conturat al mouse-ului se potrivește confortabil în palmă, iar rotița scroll ultra rapidă permite parcurgerea cu ușurință a documentelor și paginilor web. O funcție disponibilă exclusiv prin intermediul software-ului Logitech Options este Logitech DuoLink, ce face din MK850 Performance primul combo al Logitech care conectează tastatura și mouse-ul astfel încât aceste două periferice să lucreze împreună pentru a oferi noi funcționalități. DuoLink permite butoanelor mouse-ului să aibă un set diferit de acțiuni și gesturi atunci când este ținută apăsată tasta Fn din partea de jos a tastaturii. De exemplu, tranziția între dispozitive se poate realiza cu mare ușurință și doar printr-o simplă mișcare a mouse-ului se pot vizualiza funcții ca Task View și Mission Control. Muzica poate fi pornită sau oprită prin apăsarea butonului de pe mijlocul mouse-ului iar melodiile pot fi schimbate numai prin simpla înclinare a rotiței scroll în stânga și dreapta. Atât tastatura cât și mouse-ul vin echipate cu tehnologia Easy-Switch. Prin simpla atingere a unui buton, utilizatorii pot comuta cu ușurință între oricare dintre cele trei dispozitive conectate. De asemenea, tastatura dispune de o interfață adaptabilă multi-OS adecvată ce recunoaște comenzile rapide și scurtăturile din taste, sub un aspect familiar, indiferent dacă utilizați Windows, Mac sau Chrome OS pe un calculator, ori Android ™ sau iOS pe un dispozitiv mobil. Prin intermediul tehnologiei Logitech USB Unifying și Bluetooth, utilizatorii au posibilitatea de a alege cel mai bun mod de a se conecta la computer, telefon sau tabletă. 580
Share Button

Leave a Reply