Samsung Electronics se aşteaptă ca profiturile sale până în iunie 2024 să crească de 15 ori comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Samsung Electronics se aşteaptă ca profiturile sale până în iunie 2024 să crească de 15 ori comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
UE este pe cale să acuze Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, de încălcarea normelor digitale ale blocului comunitar, la numai o săptămână după ce a iniţiat un proces similar împotriva Apple, informează Financial Times.
Amazon lucrează la un chatbot care să concureze cu ChatGPT, pe care-l numește Metis. Acesta ar urma să ofere răspunsuri care conțin inclusiv imagini, cu acces în timp real la cele mai recente informații. Lansarea oficială este așteptată în luna septembrie, conform BI.
Livrările globale de telefoanelor pliabile au crescut cu 49% în primul trimestru al anului, la 3,09 milioane de unități, pe fondul redresării cererii de smartphone-uri din toată lumea și a îmbunătățirii condițiilor macroeconomice. Huawei a reușit să ajungă pe primul loc pe piață pentru prima dată, grație noilor sale modele 5G, conform unui raport al Counterpoint Research.
O interzicere a TikTok în SUA ar putea afecta afacerile Oracle, a recunoscut compania de software în raportul său anual, transmite CNBC.
Bruxelles-ul a acuzat Microsoft de comportament anticoncurenţial prin asocierea aplicaţiei Teams cu suita Office, aceasta fiind prima acuzaţie antitrust de acest gen adusă grupului tehnologic în mai bine de un deceniu.
Comisia Europeană a anunţat luni că a informat Apple cu privire la opinia sa preliminară potrivit căreia regulile magazinului său de aplicaţii App Store încalcă Regulamentul privind pieţele digitale, deoarece îi împiedică pe dezvoltatorii de aplicaţii să îi orienteze în mod liber către canale alternative pe consumatorii aflaţi în căutare de oferte şi conţinut, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Acţiunile producătorului american de cipuri Nvidia se depreciază cu aproape 6% la ora redactării acestei ştiri, la 119 dolari pe unitate faţă de 126,6 dolari la închiderea de vineri, în contextul în care investitorii continuă să marcheze profituri. Astfel, capitalizarea companiei scade cu aproape 400 de miliarde de dolari, la circa 2.900 de miliarde.
Meta Platforms, compania mamă a Facebook, a discutat despre integrarea modelului său de inteligenţă artificială generativă în sistemul de AI anunţat recent de Apple pentru iPhone, a relatat duminică publicaţia Wall Street Journal.
Laser Valley Innovation Bootcamp a revenit în orașul Măgurele (județul Ilfov), între 14 și 16 iunie, la Conacul Oteteleșanu. În trei zile intense, echipe formate din cercetători, antreprenori și studenți dau viață unor proiecte revoluționare.