După mai multe versiuni dedicate dezvoltatorilor, Apple a început să livreze şi prima versiune beta de iOS 26 publică.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
După mai multe versiuni dedicate dezvoltatorilor, Apple a început să livreze şi prima versiune beta de iOS 26 publică.
Conform datelor preliminare ale International Data Corporation (IDC), livrările globale de smartphone-uri au crescut cu 1,0% de la an la an (YoY) în al doilea trimestru al anului 2025 (Q2 2025), atingând 295,2 milioane de unități.
Anul trecut, 97% dintre persoanele din Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani foloseau zilnic internetul, comparativ cu 88% din totalul populației, o diferență de nouă puncte procentuale (pp), conform datelor publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Deși sunt încă departe de așteptările producătorilor privind popularitatea în rândul utilizatorilor, telefoanele pliabile capătă tot mai multă popularitate, iar segmentul tinde să devină tot mai disputat. Samsung tocmai a lansat noi produse, dar haideți să vedem care sunt principalii jucători din piața telefoanelor pliabile și în ce modele și-au pus speranțele.
OnePlus a lansat marți două noi modele care vin în completarea serie OnePlus Nord: OnePlus Nord 5 și OnePlus Nord CE5 (Core Edition).
Samsung a prezentat noile smartphone-uri pliabile Galaxy Z Fold 7 şi Galaxy Z Flip 7, în cadrul unui nou eveniment Unpacked, organizat, de data aceasta, în Brooklyn, New York.
Cu doar două zile înainte de prezentarea oficială a noului smartphone pliabil Galaxy Z Fold7, imagini neoficiale cu acesta vin să arate un dispozitiv mai subţire.
Grupul francez de telecomunicații Orange a anunțat luni că a înființat o nouă divizie de apărare și securitate internă, în contextul în care își intensifică eforturile pentru a sprijini actorii din aceste sectoare în Franța și Europa, transmite Reuters.
Comisia Europeană a propus integrarea Ucrainei în zona de roaming a UE începând din ianuarie 2026. Acest lucru le va permite ucrainenilor să sune, să trimită mesaje text și să își utilizeze datele mobile de pe numerele de telefon ucrainene din cele 27 de țări ale UE fără costuri suplimentare și va extinde aceleași beneficii la europenii care s-ar putea afla în Ucraina.
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA, ”un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni, transmite Reuters.