Casa inteligentă devine un concept tot mai des întâlnit în viețile noastre, iar cum unii dintre inovatorii de frunte din acest domeniu sunt chiar niște români, am luat pulsul acestui trend într-un interviu cu George Barbu, CEO ABN Systems International
Author: admin
Livrările de computere ale Apple la nivel mondial au scăzut cu 40,5% în primul trimestru al anului 2023, în termeni anuali
Livrările de computere ale Apple la nivel mondial au scăzut cu 40,5% în primul trimestru al anului 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unei scăderi ample a cererii consumatorilor, potrivit firmei de cercetare IDC, transmite CNBC.
Microsoft, amendată pentru vânzări către companii ruseşti
Vreme de şapte ani, Microsoft a vândut software unor companii ruseşti aflate pe lista neagră, motiv pentru care gigantul american primeşte o amendă modestă.
Samsung Electronics a declarat vineri că va face o reducere ”semnificativă” a producţiei de cipuri
Samsung Electronics a declarat vineri că va face o reducere ”semnificativă” a producţiei de cipuri, urmând exemplul unor producători mai mici, în timp ce se confruntă cu o scădere puternică a cererii de semiconductori la nivel global, care a făcut ca preţurile să coboare, transmite CNBC.
Previziuni: Telefoanele pliabile reprezintă viitorul și vor surclasa smartphone-uri clasice în următorii 5 ani
Pe măsură ce tehnologia avansează, smartphone-urile pliabile devin din ce în ce mai populare în toate colțurile lumii. Momentan, este singurul segment de telefoane care înregistrează creșteri, pe o piață generală în scădere și reprezintă o nouă motivație pentru cei care doresc să facă upgrade la actualul telefon. Mai mult, un analist IDC consideră că aceste dispozitive vor continua să acapareze tot mai mult din piață și vor surclasa smartphone-urile nepliabile în următorii cinci ani.
Google şi Amazon au dificultăţi în a concedia angajaţi în Europa
După ce au anunţat cele mai mari disponiblizări din istoria lor, marile companii americane din sectorul tehnologiei descoperă acum cât de dificil este să faci restructurări de personal în Europa, transmite Bloomberg.
Investitorii la Samsung se pregătesc pentru cel mai slab profit din ultimii 14 ani
Concernul sud-coreean Samsung Electronics Co. se îndreaptă spre cel mai mic profit de după criza financiar mondială, ca urmare a încetinirii semnificative a cererii în sectorul tehnologiei care a provocat pierderi pentru divizia de semiconductori a Samsung, transmite Bloomberg.
Google anunță că serviciile oferite angajaţilor vor fi restrânse, pentru a reduce costurile
Directorul financiar al Google, Ruth Porat, a declarat recent, într-un e-mail rar distribuit la nivel de companie, că serviciile oferite angajaţilor vor fi restrânse, în cadrul unor eforturi de reducere a costurilor pe parcursul mai multor ani, relatează CNBC.
Lenovo lansează un smartphone care se încarcă în 23 de minute
Cel mai nou smartphone Lenovo, Motorola Edge 40 Pro, este un flagship cu mai multe aspecte interesante şi un preţ de pornire de sub 1.000 de euro.
50 de ani de la primul apel de pe un telefon mobil
Unul dintre cele mai importante momente din istoria tehnologiei mobile a venit acum exact 50 de ani, la 3 aprilie 1973, când în SUA a fost efectuat primul apel de pe un telefon mobil din lume. Dispozitivul cântărea aproape 2 kilograme și avea lungimea de 25 cm.