După mai bine de un deceniu de dominaţie a Apple pe piaţa americană a smartphone-urilor, rivalitatea cu Samsung revine în prim-plan, de această dată în jurul ecranelor pliabile, transmite Reuters.
Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
După mai bine de un deceniu de dominaţie a Apple pe piaţa americană a smartphone-urilor, rivalitatea cu Samsung revine în prim-plan, de această dată în jurul ecranelor pliabile, transmite Reuters.
Producătorii de telefoane inteligente și-au crescut veniturile cu 10% în trimestrul al doilea al anului față de aceeași perioadă a anului trecut, depășind 100 de miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat până în prezent într-un al doilea trimestru calendaristic, potrivit celui mai recent raport al Counterpoint Research. În schimb, livrările globale au înregistrat o creștere modestă de 3% față de aceeași perioadă a anului trecut în timpul trimestrului, deși prețul mediu global de vânzare (ASP) a atins, de asemenea, un nivel maxim în al doilea trimestru, un plus de 7% la aproape 350 de dolari.
Un raport recent al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) aduce în prim-plan una dintre cele mai mari preocupări ale consumatorilor de servicii de internet din România: corectitudinea facturilor, dar și deranjamentele în furnizarea serviciilor. Documentul detaliază totodată furnizorii cu cele mai multe reclamații din piață, dar și timpul de soluționare al reclamațiilor.
România are unele dintre cele mai slabe rețele 5G din Europa, cu viteze reale de descărcare de doar 46 Mbps, de peste trei ori mai mici decât în Danemarca și la jumătate față de Bulgaria.
În raportul financiar pentru ultimul trimestru, Nintendo notează că a vândut 5,82 de milioane de console Switch 2 în prima lună după debut.
Noile reglementări pentru inteligenţa artificială (AI) în Uniunea Europeană intră în vigoare sâmbătă, 2 august 2025, reaminteşte vineri agenţia ANSA.
India a depăşit pentru prima dată China ca principal exportator de smartphone-uri către Statele Unite, potrivit unui raport publicat de firma de cercetare Canalys, în contextul tensiunilor comerciale tot mai mari dintre Washington şi Beijing, relatează CNBC.
Smartphone-urile Google au devenit al patrulea brand în Statele Unite după cota de piaţă, chiar înainte de lansarea noii serii Pixel 10.
Huawei a recâştigat poziţia de lider pe piaţa smartphone-urilor din China în al doilea trimestru al anului, în timp ce Apple a revenit pe creştere într-una dintre cele mai importante pieţe ale sale, potrivit datelor publicate luni de firma de analiză Canalys, relatează CNBC.
Nu contează ce tip de dispozitiv dețin oamenii, principala lor opțiune de eliminare, dacă nu îl mai folosesc, este să îl păstreze în gospodărie, așa cum arată datele Eurostat.