Apple Watch Series 4, noul model de ceas inteligent creat de compania americană, a obţinut autorizaţia de a face disponibilă funcţia pentru electrocardiograme (EKG), realizate de la încheietură, în 19 ţări europene, relatează EFE. 959
Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Apple Watch Series 4, noul model de ceas inteligent creat de compania americană, a obţinut autorizaţia de a face disponibilă funcţia pentru electrocardiograme (EKG), realizate de la încheietură, în 19 ţări europene, relatează EFE. 959
Românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naţionale în Marea Britanie şi în Gibraltar cel puţin până pe 12 aprilie 2019, iar evoluţia negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată, se arată
Apple, a doua cea mai valoroasă companie tehnologică din lume, a lansat luni propriul său card de credit – Apple Card, care va fi atât un iPhone, cât şi o versiune fizică, versiune care va fi comercializată în SUA vara
Orange lansează în premieră în România tehnologia eSIM, care permite utilizatorilor să se conecteze la reţeaua opertorului fără să aibă o cartelă SIM fizică. De asemenea, utilizatorii vor putea instala mai multe numere de telefon pe un singur dispozitiv mobil,
Huawei a lansat marţi, la Paris, cele mai recente modele de telefoane, Huawei P30 Pro, P30. Seria P30 are un notch mai mic, iar designul nu diferă mult faţă de precedentele telefoane lansate în octombrie 2018. Dar, compania mizează pe
Renault-Nissan-Mitsubishi, cea mai mare alianță auto din lume, a anunțat lansarea “Intelligent Cloud Alliance”, o platformă nouă dezvoltată pe Microsoft Azure, care permite Renault, Nissan și Mitsubishi Motors să ofere servicii conectate în vehiculele comercializate pe aproape toate cele 200
Autorităţile finlandeze au anunţat joi deschiderea unei anchete după scurgeri de date ale unor utilizatori de telefoane Nokia către China, relatează AFP. 1081
Grupul informatic american Apple Inc a dezvăluit miercuri o versiune îmbunătăţită de căşti wireless ‘AirPods’, înaintea unui eveniment media programat pentru data de 25 martie, la care grupul ar urma să prezinte un nou serviciu de streaming video, transmite Reuters.
Peste un sfert (27,7%) dintre factori decidenți din domeniul IT din România spun că autorii nu au lăsat nicio urmă în cadrul ultimului atac asupra organizației lor. 1019
În mai puțin de 4 luni va începe cea de-a treia ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai