Pe repede înainte, pentru ca Microsoft să nu câştige prea mult teren cu ajutorul lui ChatGPT, Google anunţă implementarea propriului AI în motorul de căutare al companiei.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Pe repede înainte, pentru ca Microsoft să nu câştige prea mult teren cu ajutorul lui ChatGPT, Google anunţă implementarea propriului AI în motorul de căutare al companiei.
Uniunea Europeană va consulta sectoarele tehnologiei şi telecomunicaţiilor dacă giganţii din domeniul tehnologiei (Big Tech), cum ar fi Alphabet Inc (Google), Meta şi Amazon.com Inc, ar trebui să subvenţioneze costurile reţelei de telecomunicaţii, conform unui document al CE consultat de
Compania americană Alphabet (Google) a anunţat vineri că îşi va reduce personalul cu circa 12.000 de angajaţi, respectiv cu 6,4%, după ani de creştere “spectaculoasă”, care “s-a lovit de o realitate economică diferită”, precum cea actuală, relatează agenţia EFE.
Oficiul german al concurenţei îndeamnă miercuri Google să îşi asigure mai bine consimţământul utilizatorilor în vederea procesării datelor personale ale acestora – în cadrul diverselor servicii ale platformei -, printr-o decizie ”preliminară”, care ar putea conduce la măsuri coercitive împotriva gigantului american, relatează AFP.
Comisia Europeană intenţionează să ceară giganţilor din tehnologie (precum Google şi Meta) precum şi operatorilor de telecomunicaţii din UE să furnizeze informaţii cu privire la planurile lor de investiţii, înainte de a propune o legislaţie care ar cere giganţilor din tehnologie să plătească pentru costurile extinderii reţelelor de comunicaţii, informează Reuters.
Google, divizie a grupului Alphabet, trebuie să elimine datele din rezultatele căutării online dacă utilizatorii pot dovedi că sunt inexacte, a declarat joi instanţa supremă europeană, transmite Reuters.
Departamentul american al Apărării a anunţat miercuri că a atribuit companiilor Amazon, Google, Microsoft şi Oracle contracte de “cloud computing” în valoare de nouă miliarde de dolari, revenind asupra unei comenzi publice precedente care a stârnit controverse, notează AFP.
Războiul din Ucraina a fost subiectul numărul 1 în căutările românilor pe Google, în 2022, iar Ucraina, Rusia şi liderii celor două ţări s-au aflat printre cei mai căutaţi termeni, în timp ce recensământul a reprezentat cel mai popular eveniment pe lista de interes a utilizatorilor din România, reiese din statistica publicată, miercuri, de Google.
Milioane de români trăiesc în străinătate. Indiferent de țara unde se află, ei sunt în continuare în contact cu cei dragi și cu România, fie căutând pe Google în limba română, citind știri din țară sau urmărind video-uri cu conținut în limba maternă pe YouTube. Cu ocazia Zilei Naționale a României, Google prezintă concluziile unui studiu despre modul în care românii din diaspora folosesc tehnologia pentru a rămâne conectați cu țara. Și, ca în fiecare an cu această ocazie, pagina de start www.google.ro și-a schimbat logo-ul pentru a celebra ziua de 1 decembrie cu un doodle tricolor.
Mai mult de jumătate din site-urile care compun internetul mainstream sunt dubluri, susține chiar Google, care deține cel mai popular motor de căutare cu cel mai mare index de site-uri.