În 2024 au fost descărcate mai puţine aplicaţii, dar acestea au generat mai mulţi bani

Posted by
Share Button

Dezvoltatorii de aplicaţii şi-au văzut veniturile crescând în anul care se va încheia în curând, în ciuda faptului că utilizatorii au instalat mai puţine aplicaţii decât în urmă cu un an.

Împreună, App Store şi Google Play au avut în 2024 venituri cumulate de 127 de miliarde de dolari, în creştere cu 15,7% faţă de anul trecut.

Magazinul de aplicaţii al celor de la Apple conţină să aducă mult mai mulţi bani pentru dezvoltatorii de aplicaţii decât cel gestionat de Google.

App Store a generat încasări de 91,6 miliarde de dolari, în creştere cu 24% faţă de 2023. În aceeaşi perioadă, Google Play a produs 35,7 miliarde de dolari. Nu doar că nu reuşeşte să recupereze terenul faţă de App Store, dar Google Play chiar a scăzut cu 1,5% la acest capitol faţă de anul trecut.

TikTok este aplicaţia care a atras cei mai mulţi bani în 2024 - 2,5 miliarde de dolari însumând App Store şi Google Play, dar fără a lua în calcul veniturile din China.

Aplicaţiile ambelor magazine au însumat 110 miliarde de descărcări, ceea ce reprezintă o scădere cu 2,3% faţă de anul trecut.

Graţie numărului mult mai mare de utilizatori, Google Play a înregistrat 81,4 miliarde de descărcări, în scădere anuală cu 2,6%.

Şi numărul instalărilor realizate prin App Store a scăzut cu 1,1 faţă de 2023, după ce s-a oprit la 28,3 miliarde, semnalând un trend general.

22
Share Button

Leave a Reply