Trei sferturi dintre angajați nu își mai doresc să revină la paradigmele tradiționale de lucru, dinaintea pandemiei

O nouă cercetare globală comandată de Kaspersky, care a chestionat 8.000 de angajați din IMM-uri din mai multe industrii, a dezvăluit că aproape trei sferturi dintre angajați (74%) doresc să reorganizeze modul tradițional de lucru pre-COVID-19. În loc să se întoarcă la defășurarea activităților obișnuite de la job, angajații din întreaga lume își modelează acum un viitor de business în condițiile lor, indiferent dacă acest lucru înseamnă că își petrec mai mult timp cu cei dragi (47%), economisind bani (41%) sau lucrând de la distanță (32%).

Peste o treime dintre români (35%) ar fi interesați să-și dezvolte capacitatea creierului prin intermediul augmentării umane

Un nou studiu, realizat inclusiv în România, a constatat că mai mult de una din cinci persoane (22%) ar opta pentru ameliorarea inteligenței sau a capacității intelectuale cu ajutorul tehnologiei, dacă ar putea. În plus, mai mult de jumătate (52%) dintre oameni consideră că este „total” sau „în mare parte” acceptabil să folosească augmentarea umană pentru a îmbunătăți capacitatea copiilor de a învăța la școală.

Kaspersky a analizat situația siguranței cibernetice în companiile industriale

Pentru unele organizații industriale, problemele cibernetice care afectează sănătatea personalului și a altor persoane sunt unele dintre provocările majore de securitate cibernetică cu care se confruntă. Aproape toate companiile mari (98%) sunt încrezătoare că strategia de dezvoltare sustenabilă și rolul specific pe care îl are un Chief Sustainability Officer vor aduce îmbunătățiri din acest punct de vedere. Cu toate acestea, organizațiile par să aibă o abordare mixtă a politicilor lor de sustenabilitate. 56% dintre business-urile industriale nu intenționează să introducă rolul de CSO, dar aproximativ jumătate fie au deja acest rol, fie plănuiesc să introducă măsuri tehnice (50%) și investiții (44%) în acest domeniu. Acestea sunt concluziile cercetării „The State of Industrial Cybersecurity in the Era of Digitalization”, realizate de Kaspersky.

Deloitte: companiile cheltuiesc mai puțin de 5% din venituri pe tehnologie

Companiile din întreaga lume cheltuiesc mai puțin de 5% din venituri pe tehnologie, inclusiv așa-numitele organizații avangardiste în domeniul tehnologiei, care au o viziune și o strategie bine definite și un departament de tehnologie dezvoltat, potrivit studiului Deloitte Global Technology Leadership 2020, efectuat în rândul a 1.300 de lideri din domeniul afacerilor și al tehnologiei din 69 de țări, inclusiv România.