Portarea unui număr de pe abonament pe cartelă pre-paid este permisă

Posted by
Share Button
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) subliniază faptul că utilizatorii de telefonie mobilă au dreptul să își porteze numărul de telefon dintr-o rețea de telefonie în alta, chiar și atunci când portarea implică trecerea de la abonament (în vechea rețea) la cartelă preplătită (în noua rețea). Condițiile în care se realizează portarea sunt stabilite de ANCOM, iar operatorii care refuză portarea unui număr de telefon invocând faptul că portarea se poate realiza doar dacă utilizatorul optează pentru un abonament pot fi sancționați de Autoritate, așa cum s-a întâmplat în luna aprilie a acestui an, când ANCOM a amendat RCS & RDS.
Cum se realizează portarea Prin serviciul de portabilitate a numerelor de telefonie fixă și mobilă, reglementat de ANCOM, utilizatorii își pot transfera numărul dintr-o rețea în alta în termen de 3 zile lucrătoare de la data transmiterii cererii de portare acceptate atât de furnizorul acceptor, cât și de furnizorul donor. ANCOM reamintește condițiile în care se realizează procesul de portare a numerelor de telefon:
  • poate fi portat orice număr de telefon, dar numai în măsura în care se furnizează același tip de serviciu: fix-fix, mobil-mobil;
  • în cazul numerelor de telefonie mobilă, orice utilizator are posibilitatea păstrării numărului atunci când se transferă de la un operator la altul, indiferent de modalitatea de plată (postpaid sau prepaid), astfel că se poate porta atât un număr de pe abonament pe cartelă prepaid, cât și invers;
  • la portarea unui număr pe bază de cartelă preplătită, creditul rămas neutilizat nu va fi transferat în noua rețea;
  • în timp ce furnizorul operează portarea, serviciul de telefonie poate fi întrerupt pentru 3 sau 4 ore, timp în care utilizatorul nu va putea iniția sau primi telefoane;
  • portarea se poate anula printr-o cerere depusă la reprezentanţa operatorului unde a fost solicitată iniţial portarea, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de data stabilită pentru realizarea portării.
Nu este vorba de portare și nu se aplică aceleași condiții în cazul în care un utilizator dorește schimbarea planului tarifar din abonament în cartelă în rețeaua aceluiași furnizor de servicii de telefonie. Măsuri aplicate de ANCOM pentru refuzul portării În luna aprilie a anului 2016, Autoritatea a sancționat RCS & RDS cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei pentru că a refuzat portarea în regim prepaid a unui număr de telefonie mobilă care funcționa pe bază de abonament într-o altă rețea.
„În urma sesizărilor primite de ANCOM, inspectorii Autorității au demarat o acțiune de control și au constatat că operatorul refuză portarea unui număr care funcționase pe bază de abonament într-o altă rețea către rețeaua RCS & RDS pe cartelă preplătită, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor utilizatorilor și se sancționează contravențional”, a declarat Cristin POPA, Director Executiv ANCOM.
În cazul în care întâlnești orice dificultăţi pe parcursul procesului de portare, poți face o sesizare la ANCOM, parcurgând pașii detaliați aici. Statistici portabilitate Potrivit www.portabilitate.ro, site pus la dispoziția utilizatorilor de către ANCOM, în luna aprilie 2016 au fost portate în total 65.173 de numere de telefonie mobilă, dintre care 14.511 în rețeaua Orange, 31.467 în rețeaua RCS & RDS, 4.856 în rețeaua Telekom Romania Mobile Communications, 2.076 în rețeaua Telekom Romania Communications și 12.260 în rețeaua Vodafone.
De la lansarea serviciului de portabilitate în anul 2008 și până în prezent, în România s-au portat 2.309.371 de numere de telefonie mobilă, reprezentând aproximativ 80% din totalul de 2.916.001 numere portate. Pentru a afla în ce rețea se află un număr de telefonie din România și dacă acesta a fost portat, utilizatorii pot accesa www.portabilitate.ro. Site-ul oferă totodată detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare, pornind de la situaţii reale semnalate Autorității de utilizatori. 692
Share Button

Leave a Reply