Facebook este o capcană?

Posted by
Share Button
De luat aminte: chiar dacă lucrurile sînt prezentate dramatic, adevărul este acolo referitor la bazele de date personale ale fiecăruia donate gratuit către Facebook. În Statele Unite, prima dată, apoi în Marea Britanie şi Germania au fost primele cazuri de răpire, violuri şi trafic de organe în care s-a putut face asocierea dintre atacatori şi victime avînd ca element comun Facebook. În cazul traficului de organe, „comanda” s-a făcut dintr-o ţară străină ţării din care „donatorul” sau victima a fost „selectată” pe baza datelor puse pe Facebook şi care corespundeau cererilor de piaţă. Acest sistem nu a fost creat doar pentru plăcerea dvs. Numai cei naivi pot crede asta! În spatele FACEBOOK se află o imensă afacere, pentru care materia primă o constituie chiar viaţa dvs.! Mesajul care urmează este un avertisment referitor la FACEBOOK. Este bine să fiţi în cunoştinţă de cauză. FACEBOOK este cea mai mare reţea de „socializare” din lume, avînd peste 900 de milioane (în anul 2011, peste 700 de milioane) de utilizatori înregistraţi. Peste tot se tinde ca FACEBOOK să fie utilizat conform legilor locale ale fiecărei ţări, or, în realitate, FACEBOOK este o societate californiană care funcţionează după legislaţia Californiei. Aceasta înseamnă că tot ceea ce dvs. plasaţi pe FACEBOOK va fi arhivat în mod LEGAL într-o bază de date enormă (fotografii, clipuri, conversaţii, discuţii, documente, texte etc.) şi păstrat acolo chiar dacă dvs. le ştergeţi! Şi, încă o dată, procedînd astfel, FACEBOOK este în perfectă legalitate! De altfel, toţi utilizatorii FACEBOOK şi-au dat acordul pentru ca datele lor personale să fie înregistrate, conservate şi utilizate în orice scop. Vă surprinde? Şi dvs., înainte de a utiliza FACEBOOK, vi se cere un click pe „accept condiţiile”, şi de obicei nu le citiţi cu atenţie… Este ştiut că FACEBOOK este un site gratuit. Mă veţi întreba: de unde ia FACEBOOK banii pe care îi consumă pentru remunerarea celor angajaţi sau a colaboratorilor, pentru plata brevetelor pe care le înregistrează etc.? Răspunsul este simplu: actualmente, un număr foarte mare de firme cumpără dreptul de a consulta arhivele FACEBOOK, de unde pot obţine date care îi interesează. Chiar şi serviciile de apărare sau poliţia apelează la această arhivă în cursul anchetelor pe care le întreprind. Fiţi atenţi! Greşelile dvs. din tinereţe nu trebuie să devină imposibil de şters! Evitaţi orice fel de poze compromiţătoare (cu alcool, ţigarete, droguri, fotografii tendenţioase, intime, vulgare etc.), insulte (căci acestea pot servi ca probe în justiţie), informaţii/date personale sau private, chiar în relaţiile cu prieteni apropiaţi… „Prietenii de azi pot deveni duşmanii de mîine”. Şi toate acestea sînt valabile şi pentru documente ale prietenilor: mulţi adolescenţi pun pe FACEBOOK poze de-ale prietenilor în ideea că aceştia nu vor fi deranjaţi, chiar dacă unii sînt minori şi ar avea nevoie de acordul părinţilor… Cereţi totdeauna consimţămîntul persoanei a cărei poză o postaţi pe FACEBOOK. Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, nu puteţi spune în instanţă „Nu am ştiut”! În concluzie, folosiţi cum doriţi aceste informaţii. Cel puţin sînteţi prevenit(ă)! De altfel, se poate pune şi întrebarea de principiu în legătură cu FACEBOOK: la ce foloseşte o asemenea exhibare a vieţii private? AVERTISMENT! CÂT de PERICULOS poate fi SĂ POSTEZI IMAGINI cu COPILUL sau DATA NAȘTERII pe Facebook. Datele de naştere ale utilizatorilor, starea civilă şi fotografii ale copiilor acestora se numără printre informaţiile care nu trebuie publicate niciodată pe Facebook. Facebook este una dintre cele mai populare reţele de socializare, iar mulţi utilizatori cred că sunt în siguranţă dacă au bifat în mod corect setările de securitate ale conturilor lor. Problema este că şi alte persoane, nu doar prietenii lor, pot să vadă informaţiile publicate pe Facebook. Conturile prietenilor pot fi piratate atunci când îşi instalează o aplicaţie din surse nerecomandate sau cineva poate să citească peste umerii acestora informează site-ul netsecurity.about.com, citat de Mediafax. Cinci sfaturi despre lucrurile care nu trebuie niciodată publicate pe această reţea de socializare. Data de naştere completă a utilizatorului şi cele ale membrilor familiei sale - Cei mai mulţi dintre utilizatori adoră să primească felicitări în acea zi specială, însă, dacă îşi publică ziua de naşţere, ei oferă piraţilor cibernetici una dintre cele 3-4 elemente personale de care aceştia au nevoie pentru a le fura identitatea. Starea civilă - Indiferent dacă aveţi o relaţie sau nu, ar fi mai bine să nu faceţi publică această informaţie. Hărţuitorii adoră să afle că sunteţi din nou celibatar. Locul în care vă aflaţi în prezent - Există foarte mulţi utilizatori care adoră să precizeze pe Facebook locul în care se află în fiecare moment. Problemele pot să apară atunci când toată lumea vede că aţi plecat în vacanţă (şi că nimeni nu este acasă). Faptul de a fi singur acasă - Este extrem de important ca părinţii să îşi înveţe copiii să nu publice niciodată pe Facebook această informaţie. Nu publicaţi fotografii ale copiilor voştri completate cu numele lor - Mulţi utilizatori publică pe Facebook fotografii şi înregistrări video cu copiii lor, fără să se gândească nicio secundă la eventualele riscuri. Unii merg până într-acolo încât îşi schimbă fotografia de profil cu una a copiilor lor. Probabil 9 din 10 părinţi publică numele complet al bebeluşului, data şi ora exactă la care s-a născut acesta, în timp ce se află încă la maternitate. Părinţii publică fotografii cu copiii lor, le adaugă numele, alături de cele ale prietenilor, fraţilor şi altor rude. Acest tip de informaţii ar putea fi folosite de pedofili şi de "prădătorii sexuali" pentru a-i ademeni pe copii. Ei pot să se folosească de numele copilului şi de numele rudelor şi prietenilor acestuia pentru a-i face pe cei mici să aibă încredere şi să-i convingă că nu sunt persoane străine, ajutându-i să stabilească un raport cu copilul dumneavoastră. 562
Share Button

Leave a Reply