Apple, Google şi Amazon.com au suspendat platforma de socializare Parler la scurt timp după ce oficialii acesteia au declarat că garantează libertatea de exprimare

Posted by
Share Button

Apple, Google şi Amazon.com au suspendat platforma de socializare Parler la scurt timp după ce oficialii acesteia au declarat că garantează libertatea de exprimare. Parler este preferată de mulţi susţinători ai preşedintelui Donald Trump.

Măsura survine unei acţiuni similare întreprinse vineri de Google, divizie a grupului Alphabet.

Google a făcut vineri referire la politicile sale împotriva aplicaţiilor care promovează violenţa şi a dat exemple recente de pe Parler, între care o postare de vineri care începea ci ”Cum să ne recuperăm ţara? Aproximativ 20 de atacuri coordonate” şi o alta care promova ”Un marş al unui milion de membri de miliţie” în Washington.

Directorul general al Parler, John Matze, a afirmat vineri, într-o postare, că Apple aplică Parler standarde pe care nu şi le aplică sieşi.

Apple a făcut referire, într-o scrisoare adresată Parler, la participanţii la asaltul împotriva clădirii Capitoliului, care a avut loc vineri.

”Conţinutul care pune în pericol bunăstarea altora sau are rolul să incite la violenţă sau la alte acte ilegale nu poate fi acceptat niciodată pe App Store”, afirmă Apple în scrisoare.

Parler este preferată de mulţi susţinători ai preşedintelui Trump, al cărui cont pe Twitter a fost suspendat definitiv vineri, fiind considerată un refugiu pentru persoanele excluse de pe Twitter.

”Am suspendat Parler din App Store până când vor rezolva aceste probleme”, a anunţat Apple sâmbătă, într-un comunicat.

Apple dăduse Parler un termen de 24 de ore să prezinte un plan detaliat referitor la moderarea conţinutului, arătând către participanţii la asaltul de miercuri asupra Capitoliului, care s-au folosit de platforma de socializare pentru a-şi coordona acţiunile.

Măsura luată de Amazon va face ca platforma Parles să nu mai fie vizibilă pe internet, dacă aceasta nu va găsi altă companie care să îi găzduiască serviciul.

Amazon a suspendat Parler din Amazon Web Services (AWS), pentru încălcarea termenilor serviciului de găzduire, nereuşind să rezolve problema creşterii constante a conţinutului violent, potrivit unui email trimis de echipa de la AWS Trust and Safety către Parler, văzut de Reuters.

Un purtător de cuvînt al Amazon a confirmat că scrisoarea este autentică.

Din cauza ”riscului real pentru siguranţa publică” pe care îl prezintă Parler, AWS intenţionează să suspende contul Parler începând de duminică, la ora 23:59 PST, a arătat e-mailul văzut de Reuters.

Directorul general al Parler, John Matze, a criticat Amazon, Google şi Apple, spunând că este un efort coordonat, ştiind că opţiunile lui Parler vor fi limitate şi că ar provoca cel mai mare prejudiciu, deoarece Trump a fost interzis de pe alte platforme de socializare.

"Există posibilitatea ca serviciul Parler să nu fie disponibil pe internet timp de până la o săptămână, pe măsură ce reconstruim de la zero. Acesta este un atac coordonat de giganţii tehnologici pentru a ucide concurenţa pe piaţă ... Vă puteţi aştepta ca războiul împotriva concurenţei şi libertatea de exprimare să continue, dar nu ne scoateţi din calcul", a afirmat Matze într-o postare pe Parler.

Utilizatorii cu vederi de dreapta din Statele Unite sa-au îndreptat căre Parler, aplicaţia de mesagerie Telegram şi site-ul de socializare Gap, din cauza politicilor mai agresive de monitorizare a comentariilor politice ale platformelor principale, cum sunt Twiteer şi Facebook.

Share Button

Leave a Reply