Media timpului zilnic acordat aplicaţiilor a trecut de 4 ore

Posted by
Share Button

Cele mai recente statistici relevă că am ajuns să acordăm mai bine de 4 ore din ziua noastră aplicaţiilor de pe smartphone-uri, unii dintre noi chiar şi peste 5 ore.

Fie că este vorba de muncă sau relaxare, pandemia a contribuit şi la creşterea masivă a timpului pe care posesorii de smartphone-uri îl petrec folosind diverse aplicaţii. 4,2 ore este acum timpul mediu care-l petrecem în aplicaţii mobile, conform studiului realizat de App Annie.

Comparativ cu primul trimestru din urmă cu doi ani, ultimul T1 dinainte de izbucnirea pandemiei, creşterea este de 30%.

Fiind vorba de o medie, există cazuri în care indicatorul este şi mai sus - în unele ţări, printre care Coreea de Sud, Indonezia şi Brazilia, oamenii petrec şi peste 5 ore pe zi, în medie, cu ochii în aplicaţiile de smartphone sau tabletă.

În alte ţări, precum India, creşterea faţă de acum doi ani este şi mai mare, în jur de 80%.

Dincolo de Facebook, YouTube şi TikTok, printre aplicaţiile care au avut cel mai mult de câştigat de pe urma creşterii timpului mediu de folosire a aplicaţiilor se numără Telegram şi Signal.

Cele două aplicaţii de comunicare au fost propulsate de marele scandal al datelor pe care WhatsApp le partajează cu Facebook, scandal ce a dus la migrarea a milioane de utilizatori.

În ceea ce priveşte jocurile, în ultimul trimestru s-au remarcat titluri precum High Heels, Project Makeover, DOP 2: Delete One Part şi Phone Case DIY. În general, au avut de câştigat jocurile casual, care necesită un efort minim din partea utilizatorilor.

477
Share Button

Leave a Reply