Valoarea de piaţă a industriei tehnologice din Europa a scăzut cu peste 400 de miliarde de dolari în acest an

Posted by
Share Button

Valoarea de piaţă a industriei tehnologice din Europa a scăzut cu peste 400 de miliarde de dolari în acest an, potrivit companiei de investiţii Atomico, citată de CNBC.

Valoarea combinată a tuturor firmelor tehnologice europene publice şi private a scăzut la 2.700 miliarde de dolari, de la un vârf de 3.100 de miliarde de dolari la sfârşitul anului 2021, a declarat miercuri Atomico, în raportul său anual ”Starea tehnologiei europene”.

Cifrele subliniază că 2022 a fost un an dificil pentru tehnologie. Odată ce companiile de tehnologie bogate şi-au văzut acţiunile sub presiunea factorilor globali, între care invazia Rusiei în Ucraina şi o politică monetară mai strictă a băncilor centrale.

Rezerva Federală şi alte bănci centrale măresc ratele dobânzilor şi inversează stimulentele din perioada pandemiei pentru a împiedica accelerarea inflaţiei. Acest lucru i-a determinat pe investitori să îşi reevalueze poziţiile faţă de companiile tehnologice cu pierderi, ale căror evaluări se bazează de obicei pe aşteptările referitoare la fluxurile viitoare de numerar.

”A fost un an greu, război în Ucraina, inflaţie, creşteri ale ratelor dobânzilor, tensiuni geopolitice pe tot continentul. Este cel mai provocator mediu macroeconomic de la criza financiară globală”, a declarat Tom Wehmeier, partener la Atomico, pentru CNBC.

În Europa, unele companii au înregistrat scăderi abrupte ale valorilor lor de piaţă. Evaluarea Klarna, grupul suedez specializat în sistemul ”cumpără acum, plăteşte mai târziu”, a scăzut cu 85%, de la 45,6 miliarde dolari la 6,7 miliarde dolari.

Între timp, acţiunile serviciului de streaming de muzică Spotify au scăzut cu peste 60% în ultimul an.

Finanţarea totală cu capital de risc a startup-urilor europene este de aşteptat să scadă la 85 de miliarde de dolari în acest an, potrivit raportului Atomico, care se bazează pe date cantitative şi sondaje din 41 de ţări. Aceasta reprezintă în scădere cu 18% faţă de cele peste 100 de miliarde de dolari atrase de startup-urile europene în 2021.

Cu toate acestea, fondurile atrase în acest an reprezintă a doua mare sumă investită vreodată în ecosistemul tehnologic european până în prezent, a spus Atomico.

Investiţiile europene în tehnologie au doborât recordurile anul trecut, deoarece participarea investitorilor americani a crescut la noi cote.

242
Share Button

Leave a Reply