Huawei a înlocuit peste 13.000 de piese din produsele sale afectate de sancţiunile comerciale ale SUA

Posted by
Share Button

Huawei Technologies a înlocuit peste 13.000 de piese din produsele sale care au fost afectate de sancţiunile comerciale ale SUA, a declarat fondatorul gigantului tehnologic chinez, Ren Zhengfei, potrivit unei transcrieri a discursului acestuia, publicat vineri de o universitate chineză, transmite Reuters.

Conform transcrierii discursului din februarie, publicat de Universitatea Jiao Tong din Shanghai, Ren Zhengfei a spus că Huawei a înlocuit în ultimii trei ani cele 13.000 de componente cu înlocuitori autohtoni chinezi şi a reproiectat 4.000 de plăci de circuite pentru produsele sale.

El a spus că producţia de plăci de circuite s-a ”stabilizat”.

Remarcile, pe care Reuters nu le-a putut verifica în mod independent, au oferit o imagine a eforturilor Huawei de a-şi reveni după restricţiile comerciale din SUA.

Din 2019, Huawei, un furnizor major de echipamente utilizate în reţelele de telecomunicaţii 5G, a fost ţinta rundelor succesive de controale la export din SUA.

Aceste controale au întrerupt atât aprovizionarea cu cipuri a Huawei de la companiile din SUA, cât şi accesul acestuia la instrumentele tehnologice din SUA necesare pentru a-şi proiecta propriile cipuri şi producerea acestora de către parteneri.

Administraţia Biden a interzis anul trecut şi vânzarea de noi echipamente Huawei în SUA.

Ren a făcut aceste observaţii într-o discuţie cu experţii chinezi în tehnologie pe 24 februarie, a spus universitatea.

Universitatea a postat vineri transcriptul pe site-ul său.

Un reprezentant al Huawei cu sediul în SUA nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii, vineri.

Ren a spus că Huawei a investit 23,8 miliarde de dolari în cercetare şi dezvoltare în 2022 şi, ”pe măsură ce profitabilitatea noastră se îmbunătăţeşte, vom continua să creştem cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare”.

Fondatorul a spus că compania şi-a construit propriul sistem de planificare a resurselor întreprinderii, numit MetaERP.

Sistemul, care va fi lansat în aprilie, va contribui la desfăşurarea funcţiilor sale principale de afaceri, inclusiv finanţe, lanţul de aprovizionare şi operaţiunile de producţie.

Ren a spus că Huawei nu intenţionează să lanseze un rival pentru popularul ChatGPT, dar a spus că Microsoft, susţinătorul dezvoltatorului aplicaţiei OpenAI, nu va fi singurul jucător dominant. El a afirmat că Huawei se concentrează pe a fi ”platforma de bază a puterii de calcul” a AI.

233
Share Button

Leave a Reply