China dezminte că a interzis achiziţionarea şi folosirea mărcilor de telefoane străine

Posted by
Share Button

China nu a emis o interdicţie asupra folosirii mărcilor de telefoane străine, a anunţat miercuri Ministerul de Externe de la Beijing, ca răspuns la informaţiile din presă conform cărora unele agenţii guvernamentale şi firme au cerut angajaţilor să nu mai utilizeze la locul de muncă telefoane iPhone, transmite Reuters.

"China nu a emis legi, reglementări sau documente politice care interzic achiziţionarea şi folosirea mărcilor de telefoane străine, cum ar fi Apple", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning, când a fost întrebat despre informaţiile apărute în presă.

"Dar, recent, am observat creşterea gradului de mediatizare al incidentelor de securitate legate de telefoanele iPhone. Guvernul chinez acordă o importanţă semnificativă informaţiei şi securităţii cibernetice şi acordă tratament egal atât companiilor interne cât şi celor externe", a adăugat oficialul.

Luna aceasta, The Wall Street Journal a anunţat, citând surse din apropierea acestui dosar, că Beijingul a ordonat oficialilor din cadrul agenţiilor Guvernului central să nu mai utilizeze la lucru telefoane iPhone, precum şi dispozitive ale altor producători străini şi, de asemenea, le-a interzis să mai aducă astfel de dispozitive la birou.

Presupusa interdicţie coincide cu sporirea tensiunilor dintre Beijing şi Washington, şi indică creşterea dificultăţilor pentru Apple, care e puternic dependent de China pe segmentul creşterii veniturilor şi a producţiei.

China speră că toate companiile de telefonie mobilă vor respecta cu stricteţe legislaţia şi reglementările sale, precum şi "întărirea managementului securităţii informaţiilor", a declarat Mao.
 

Statul chinez face presiuni pentru extinderea folosirii produselor tehnologice fabricate local, în condiţiile în care Washington şi aliaţii săi încearcă să blocheze accesul Chinei la echipamentele vitale care sunt necesare pentru ca industria chineză a cipurilor să rămână competitivă, iar Beijingul restricţionează livrările din partea unor mari companii americane precum producătorul de avioane Boeing şi producătorul de cipuri Micron Technology.

În ultimii ani, autorităţile chineze au devenit mai preocupate de aspectele ce ţin de securitatea datelor şi au adoptat noi legi şi cerinţe regulatorii pentru companii. În luna mai a acestui an, autorităţile de la Beijing au îndemnat marile companii de stat să joace un rol important în campania de a atinge auto-suficienţa în tehnologie, majorând astfel miza în cursa tehnologică cu SUA.

213
Share Button

Leave a Reply