Grupul chinez Huawei va lansa anul viitor, inclusiv pe piaţa din România, o nouă categorie de produse, respectiv cea a televizoarelor inteligente, informează un comunicat al companiei.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Grupul chinez Huawei va lansa anul viitor, inclusiv pe piaţa din România, o nouă categorie de produse, respectiv cea a televizoarelor inteligente, informează un comunicat al companiei.
Harta www.aisemnal.ro este o platformă dezvoltată de ANCOM care arată acoperirea şi nivelul de semnal mobil pe întreg teritoriul ţării, aşa cum au rezultat în urma măsurătorilor efectuate de Autoritate. În primul an de la lansare, www.aisemnal.ro a fost accesat de peste 1,6 milioane de ori. În 2020, harta a fost actualizată şi cu localităţile în care este posibil ca utilizatorii să intre în roaming involuntar.
În această perioadă, din ce în ce mai multe localităţi trec în scenarii care presupun susţinerea cursurilor online, însă şcoala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România. Conform unui studiu al World Vision România, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la şcoala online în prima perioadă a pandemiei, iar explicaţiile sunt multiple: pe lângă imposibilitatea pentru familiile din mediul rural cu un venit mic de a asigura un dispozitiv pentru toţi copiii, pentru elevii de la sate apare şi provocarea unei conexiuni bune la Internet.
Pentru unele organizații industriale, problemele cibernetice care afectează sănătatea personalului și a altor persoane sunt unele dintre provocările majore de securitate cibernetică cu care se confruntă. Aproape toate companiile mari (98%) sunt încrezătoare că strategia de dezvoltare sustenabilă și rolul specific pe care îl are un Chief Sustainability Officer vor aduce îmbunătățiri din acest punct de vedere. Cu toate acestea, organizațiile par să aibă o abordare mixtă a politicilor lor de sustenabilitate. 56% dintre business-urile industriale nu intenționează să introducă rolul de CSO, dar aproximativ jumătate fie au deja acest rol, fie plănuiesc să introducă măsuri tehnice (50%) și investiții (44%) în acest domeniu. Acestea sunt concluziile cercetării „The State of Industrial Cybersecurity in the Era of Digitalization”, realizate de Kaspersky.
Noile căști Samsung Galaxy Buds Live sunt acum disponibile în culoarea Mystic Blue. Galaxy Buds Live oferă un design inedit și sunet excepțional, acum și în această nouă variantă de culoare, astfel încât utilizatorii vor putea să își exprime personalitatea într-un mod autentic.
Peste jumătate dintre companiile care vând produse şi servicii în România (57%) nu au o prezenţă online printr-un website, arată o analiză de piaţă, realizată pe bazele datelor Eurostat.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat joi că lansează o consultare publică preliminară privind posibilitatea de alocare a subbenzii 2300 – 2335 MHz pentru servicii de comunicaţii electronice pe suport radio de bandă largă.
Serviciul de streaming HBO Max al WarnerMedia are 28,7 milioane de abonaţi, după ce a adăugat 8,6 milioane de utilizatori în al treilea trimestru, a anunţat joi compania AT&T.
Cercetările recente realizate de Kaspersky au prezentat serviciile web pe care angajații companiilor mici și mijlocii le accesează cel mai frecvent în timp ce lucrează. Printre acestea se numără YouTube, Facebook, serviciile Google și WhatsApp, unele dintre aceste aplicații fiind cele mai exploatate atunci când vine vorba de atacuri de phishing. Cu toate acestea, lista prezentată diferă față de serviciile pe care angajatorii tind să le limiteze pentru utilizarea pe dispozitivele companiilor. Deși organizațiile pot avea priorități și reguli diferite în legătură cu serviciile web care pot fi utilizate de angajații lor, este totuși important să se asigure că mențin protecția în privința riscurilor cibernetice.
Peste 7 milioane de numere de telefon au fost transferate între reţelele din România în cei 12 ani de când a fost lansat serviciul portabilităţii, din care în acest an, s-au portat aproape 670.000 de numere de telefon, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).