Apple a declarat sâmbătă că a identificat câteva probleme care pot face ca noile sale iPhone-uri 15 să se încălzească peste aşteptări, inclusiv o eroare în software-ul iOS 17, care va fi remediată într-o actualizare viitoare, transmite Reuters.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Apple a declarat sâmbătă că a identificat câteva probleme care pot face ca noile sale iPhone-uri 15 să se încălzească peste aşteptări, inclusiv o eroare în software-ul iOS 17, care va fi remediată într-o actualizare viitoare, transmite Reuters.
Operatorii de telecomunicaţii ne dau speranţe că, undeva la sfârşitul anului 2026, tehnologia 5G va fi majoritară în România, dar tranziţia nu va simplă, a declarat, miercuri, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Valeriu Zgonea.
În următorii cinci ani, Apple și-a propus să crească de peste cinci ori producția de dispozitive din India, la aproximativ 40 de miliarde de dolari.
Uniunea Europeană a stabilit obiective clare în cadrul inițiativei deceniului digital. Aacesul la internet și cunoștințele în domeniul tehnologiei trebuie să penetreze toate straturile sociale.
Patru din zece români (38%) îşi încarcă telefonul în maşină, în timp ce 31% optează pentru o baterie externă şi doar 28% preferă să facă acest lucru doar acasă, arată rezultatele unui studiu realizat de un producător de dispozitive inteligente.
Comisia Europeană a impus o amendă de aproximativ 376,36 milioane de euro companiei Intel pentru un abuz de poziție dominantă stabilit anterior pe piața cipurilor pentru calculatoare, potrivit unui comunicat al instituției. Comisia susține că firma americană Intel s-a angajat în practici anticoncurențiale menite să excludă concurenții de pe piața relevantă, încălcând astfel normele antitrust ale UE.
Compania Microsoft a anunțat astăzi că instrumentul AI Microsoft Copilot va fi disponibil odată cu următoarea versiune a Windows 11, începând cu data de 26 septembrie.
Noua serie de smartphone-ul Apple oferă acces la un nou set de informații despre baterie, inclusiv evidența ciclurilor de încărcare a acesteia.
Ministerul de Interne al Germaniei plănuieşte să forţeze operatorii de telecomunicaţii să reducă utilizarea echipamentelor Huawei şi ZTE în reţelele lor 5G, după ce o analiză a evidenţiat o dependenţă excesivă de aceşti furnizori chinezi, a spus un oficial guvernamental, citat de Reuters.
Posesorii smartwatch-urilor Pixel Watch, care au dobândit un defect accidental, trebuie să se descurce cu repararea acestora, întrucât Google nu o va face.