Ce noutăți și trenduri sunt la IFA Berlin

Posted by
Share Button
Târgul de produse electronice IFA destinat publicului larg s-a deschis ieri Berlin și va oferi o incursiune în universul tehnologiilor de vârf unde lumea virtuală se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu cea reală, relatează AFP. Deși nu este sigur că pokemonii vor fi vânați pe aleile marelui târg de high tech, realitatea virtuală, asemeni realității augmentate, este "marea tendință a momentului" asigură Ian Fogg, analist la IHS Insight. Devenit succes planetar, jocul inspirat din creaturile Nintendo oferă o mostră de fascinație pe care o exercită aceste noi tehnologii care suprapun realul virtualului, este de părere Hans-Joachim Kamp, coorganizator al IFA. Potrivit Goldman Sachs, realitatea virtuală care depășește frontierele grație ochelarilor speciali și realitatea augmentată vor reprezenta până în 2025 o piață mondială de peste 80 de miliarde de dolari. Prin ricoșeu, realitatea virtuală și nevoia sa de imagini de înaltă calitate ar putea impulsiona o piață a telefoanelor inteligente, smartphone, aflată în impas. Deși căștile virtuale, dronele și imprimantele 3D vor atrage o mare parte a privirilor la IFA, smartphone-urile alături de televizoarele de înaltă definiție vor fi marile vedete ale târgului. Adresat mai mult marelui public, decât rivalul său din Las Vegas, IFA a atras anul trecut aproximativ 240.000 de vizitatori, în căutare deja de cadouri pentru Sărbători și interesați de produse electronice sau de electrocasnice. Samsung a prezentat deja versiunea nouă a ceasului S Gear, Sony va veni cu noile sale smartphone-uri din gama Xperia, Huawei cu al doilea smartwach al său și o nouă gamă de smartphone-uri, în timp ce modelul V20 al gigantului sud-coreean LG, orientat spre noua versiune Android, este unul din produsele cele mai așteptate. Ca în fiecare an, Apple este marele absent, dar prezent în gândurile tuturor celor care așteaptă cea de-a 7-a versiune de iPhone care va fi prezentată la San Francisco pe 7 septembrie, în ultima zi a târgului IFA. În jungla tehnologiei de vârf și alte aparate vor încerca să facă față concurenței smartphone-urilor și tabletelor care au devenit suficient de performante pentru a înlocui pentru mulți clienți aparatele foto digitale, MP3-urile sau GPS-urile', este de părere Martin Broemer, responsabil al companiei germane de high-tech Bitkom. Elemente-cheie ale IFA în ultimii trei ani, ceasurile conectate ar trebui să fie anul acesta mai inovatoare. În Germania, 20% dintre persoane s-au arătat interesate să se echipeze cu un obiect conectat portabil, tip ceas sau cască, potrivit unui sondaj. Chiar dacă inovațiile tehnologice nu mai sunt atât de revoluționare ca acum zece ani când s-a trecut de la telefonul portabil la smartphone, există încă progrese importante dar care nu vor fi imediate vizibile, explică Annette Zimmermann, analist la cabinetul Gartner. Competiția a fost deja lansată pentru cei care vor reuși să interacționeze "24 de ore din 24" cu produse și servicii high-tech, a precizat ea. 458
Share Button

Leave a Reply