Ce a însemnat anul 2016 pentru Allview

Posted by
Share Button
Compania brașoveană Visual Fan, deținătoarea mărcii Allview, a înregistrat în 2016 o creștere a cifrei de afaceri de peste 10 procente, comparativ cu anul anterior. Device-urile celui mai popular brand autohton au ajuns în 2016 în mâinile a peste un milion și jumătate de utilizatori.
”În contextul luptei aprige dintre competitorii care activează pe piața IT&C, dar și a exigențelor tot mai crescute din partea clienților, am reușit să ne consolidăm o poziție importantă în topul preferințelor românilor. E o poziție care ne onorează și ne obligă să ne străduim mai mult pentru a continua împreună pe calea spre noi tehnologii uimitoare”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview. O creștere spectaculoasă în preferințele clienților Allview a înregistrat gama Soul. Terminalele din seria X3 Soul s-au bucurat de o creștere de 100%, spre deosebire de seria anterioară, X2 Soul, ceea ce evidențiază apetitul tot mai mare al utilizatorilor pentru smartphone-uri performante cu un design atrăgător. 10% din totalul cifrei de afaceri a fost generat pe piețele externe în care sunt exportate produsele Allview. 2016 a însemnat totodată intrarea Allview pe segmentul soluțiilor smart home, odată cu lansarea proiectului Siebo Smart Home, un sistem care în formulă completă include un număr impresionant de senzori, o oglindă inteligentă și o cameră cu rol de unitate centrală. 444
Share Button

Leave a Reply