Cum beneficiezi de “Roam like at home” de la 15 iunie

Posted by
Share Button
Începând cu data de 15 iunie 2017, furnizorii au obligația să aplice în mod automat reglementările europene „Roam like at home” tuturor planurilor tarifare cu roaming în UE/SEE inclus, achiziționate atât înainte de 15 iunie 2017, cât și după această dată. Astfel, pentru a utiliza resursele naționale de voce, SMS și date în statele Uniunii Europene, dar și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein (SEE), clienții operatorilor mobili din România nu trebuie să achiziționeze un nou plan tarifar sau să își reînnoiască abonamentul în vigoare. Alternative la „Roam like at home” Furnizorii au posibilitatea să ofere planuri tarifare (abonamente ori cartele preplătite) alternative la „Roam like at home”, caz în care consumul în roaming va fi tarifat conform dispoziţiilor din contracte. Furnizorii au însă obligația să solicite acordul expres al utilizatorilor pentru aplicarea unui plan tarifar alternativ la „Roam like at home”. Atenție! Chiar dacă aleg să achiziționeze un plan tarifar alternativ pentru servicii de roaming, utilizatorii au dreptul să revină la „Roam like at home” fără condiţii sau costuri suplimentare. Modificarea se face în termen de 1 zi lucrătoare de la primirea cererii, însă furnizorii au dreptul să amâne operarea acesteia până în momentul în care tariful de roaming anterior a fost valabil o perioadă minimă de 2 luni. Planuri tarifare fără roaming Operatorii pot să ofere planuri tarifare cu servicii exclusiv naţionale, fără acces la serviciul de roaming. Utilizatorii care doresc să utilizeze şi servicii de roaming au posibilitatea să opteze pentru un alt plan tarifar, care include și acest serviciu, și vor beneficia de „Roam like at home” dacă nu optează pentru un plan tarifar alternativ pentru roaming. Schimbarea planului tarifar sau a altor clauze se poate efectua conform prevederilor exprese din contract sau pe baza negocierii directe cu furnizorul. Excepții de la “Roam like at home” Furnizorii care nu sunt în măsură să susțină comercial furnizarea „Roam like at home” pot solicita și pot fi autorizați de autoritatea de reglementare, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor o suprataxă de sustenabilitate, în plus față de tarifele naționale, încă de la primul minut/SMS/MB consumat în roaming în UE/SEE. În prezent, ANCOM analizează o astfel de cerere depusă de operatorul RCS & RDS S.A., urmând să facă publice rezultatele analizei după ce aceasta va fi finalizată și comunicată furnizorului. Mai multe informații cu privire la „Roam like at home” sunt publicate în secțiunea dedicată acestui subiect, de pe pagina de internet a ANCOM, aici. Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro şi www.portabilitate.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie şi internet, intraţi pe www.veritel.ro. 437
Share Button

Leave a Reply