Cea mai importantă rețea Apple Premium Reseller din Europa Centrală și de Est deschide pe 26 august 2017 primul său magazin din nord-estul țării.
iSTYLE își inaugurează sâmbătă cel de-al nouălea magazin în cadrul centrului comercial Palas Mall din Iasi, consolidându-și astfel poziția de lider local al retailului dedicat produselor și soluțiilor Apple. Cel mai important Apple Premium Reseller din România aduce astfel întreg portofoliu și experiența specialiștilor săi mai aproape de clienți în cel mai populat municipiu al României (după București), oraș universitar de prestigiu și însemnat centru administrativ, economic și cultural.
Magazinul, proiectat si executat cu respectarea riguroasa a standardelor Apple Premium Reseller, are un spatiu de aproape 100 m2 și este situat într-o zonă ușor accesibilă de la parterul elegantului complex Palas Mall. În spațiul utilizat cu maximum de eficiență printr-un design minimalist specific, vizitatorii vor avea ocazia să descopere și să experimenteze gama completă de sisteme Mac, dispozitive iPhone, iPad, Apple Watch și Apple TV, precum și numeroase accesorii de calitate premium care întregesc ecosistemul Apple, inclusiv gadgeturi inteligente pentru un stil de viață sănătos, accesorii pentru pasionați și profesioniști în fotografie, muzică și film, sisteme inteligente pentru controlul locuinței, soluții audio-video performante și multe altele.
Clienții sunt așteptați la deschiderea oficială a noului magazin, care va avea loc sâmbătă, 26 august, ora 11:00, pentru a beneficia de multe surprize și oferte introductive oferite de iSTYLE. Pe durata întregului weekend, vizitatorii se vor bucura de prețuri speciale la produse din toate categoriile, precum MacBook Air 13-inch la 3.999 lei, iPhone SE la 1.299 lei, Apple Watch Series 1 de la 999 lei și până la 25% discount pentru accesorii premium. Totodată, vizitatorii pot participa la demonstrații implicând cele mai noi produse Apple și pot câștiga premii instant, în limita stoculului disponibil, la achiziționarea acestora.
iSTYLE Iași nu este un simplu spațiu comercial, ci și cel mai potrivit loc de a descoperi lumea Apple cu ajutorul echipei de consultanți specializați. Clienții pot beneficia, în baza unei programări prealabile, de o gamă largă de servicii, precum: configurarea inițială a dispozitivului achiziționat (iSTYLE START), migrarea informațiilor de pe un computer sau dispozitiv existent (iSTYLE SWITCH), diverse workshopuri și cursuri de instruire (iSTYLE LEARN) și chiar sesiuni periodice unu-la-unu cu un expert Apple acreditat (iSTYLE ONE 2 ONE).
Pentru a facilita achiziționarea produselor, iSTYLE Iași oferă programe financiare, inclusiv:
• Reduceri și oferte speciale clienților din domeniul educației (studenți, cadre didactice sau instituții);
• Finanțare pentru persoane fizice în parteneriat cu mai multe bănci, direct în magazine, inclusiv posibilitatea de a achiziționa produse cu plata în 24 de rate fără dobândă;
• Soluții de leasing și închiriere a echipamentelor pentru persoane juridice;
O facilitate extrem de utilă în cel mai important oraș de la granița răsăriteană a Uniunii Europene este implementarea sistemului TAX FREE, care permite restituirea TVA pentru cetățenii din afara UE.
În plus, programul de buy-back le permite clienților schimbul rapid și convenabil al laptopului, telefonului sau tabletei actuale cu un produs Apple nou, în urma unei evaluări obiective.
iSTYLE Iași pune la dispoziția clienților pachetele de asigurare și de extindere a garanție iCare și iCare+, unice pe piața din România, care acoperă prin asigurare riscurile de avarii accidentale și furt, precum și opțiunea de garanție extinsă, în cadrul unui singur pachet de servicii pentru care se poate opta în momentul achiziționării unui iPhone, iPad sau Mac portabil.
570