Sony lansează două noi vârfuri de gamă

Posted by
Share Button
Sony şi-a prezentat noile smartphone-uri de top, Xperia XZ2 şi Xperia XZ2Compact, luni la Barcelona, în cadrul târgului MWC 2018. Noile smartphone-uri Sony vin cu un design nou, dar nu suficient de aduse la zi, dacă este raportat la principalii concurenţi. Japonezii au renunţat la unghiurile drepte, colţurile sunt acum rotunjite, iar spatele arcuit. Totuşi, în vreme ce alţi producători se află deja la a doua generaţie de telefoane cu rame înguste, noile smartphone-uri Sony au în continuare rame late. Senzorul de amprente a fost mutat pe spate, iar faţa ambelor modele este acoperită cu Gorilla Glass 5. Aceeaşi sticlă este prezentă şi pe spatele lui Xperia XZ2, drept care acesta va fi mai alunecos, iar amprentele vor fi mai vizibile decât în cazul lui XZ2 Compact, unde sticla a fost înlocuită cu un amestec de policarbonat. Alegerea între sticlă şi policarbonat este responsabilă pentru una dintre cele mai importante deosebiri tehnice dintre cele două modele: XZ2 poate fi încărcat wireless (graţie sticlei de pe spate), pe când XZ2 Compact nu oferă această posibilitate. Camera foto de 19 MP, care în mare a rămas neschimbată de la modelul anterior, poate filma la rezoluţie 4K şi HDR în cazul ambelor telefoane. Sony a avut grijă ca aceste filmări să se vadă bine pe ecranul celor două dispozitive, panoul acestora suportând tehnologia HDR. Ambele telefoane au ecrane cu rezoluţie de 2160 × 1440 pixeli, cel de pe XZ2 fiind de 5,7 inch, în timp ecranul lui XZ2 Compact măsoară 5 inch. În ceea ce priveşte dotările tehnice, cele două telefoane sunt aproape identice – acelaşi chipset Snapdragon 845, aceeaşi 4 GB memorie RAM şi acelaşi spaţiu de 64 GB pentru stocare. Diferenţa se face în ceea ce priveşte bateria: 3.180 mAh pentru XZ2, respectiv 2.870 mAh în cazul modelului Compact. Niciunul din cele două modele nu are ieşire audio de 3,5 mm. Sony nu a anunţat când vor intra pe piaţă şi cât vor costa Xperia XZ2 şi Xperia XZ2Compact. 582
Share Button

Leave a Reply