Peste 210.000 persoane au fost la Neversea

Posted by
Share Button
În cele 4 zile de festival NEVERSEA traficul total a fost de peste 210.000 de persoane, atât din țară cât și din străinătate. În festival au putut fi văzute steagurile Marii Britanii, ale Belgiei, Olandei, ale Israelului dar și steaguri de peste ocean, din Canada. Am participat și noi, partenerii noștri pentru această deplasare fiind Dacia Peste 53.000 de fani au participat la ultima zi a festivalului NEVERSEA care a adus pe scena principală una dintre cele mai bune trupe pop rock ale momentului, THE SCRIPT. Membrii trupei și-au cerut scuze fanilor că nu au ajuns în România pâna acum și au oferit unul dintre cele mai impresionante concerte ale ediției din acest an a festivalului NEVERSEA. Au fost aplaudați minute în șir, iar show-ul a fost condimentat cu multe momente care au adus o fericire de neimaginat participanților. Totul a culminat cu momentul în care solistul trupei, Danny O’Donoghue a coborât de pe scenă în public. „Este pentru prima dată când venim în România și ne pare extrem de rău că nu am făcut-o până acum. Înainte să ajungem aici, am urmărit pe social media postările altor artiști din festival și nu ne vedea să credem câtă lume ne așteaptă. Am găsit un public incredibil și ne-am simțit minunat pe scenă dar și alături de fani. Promitem că vom reveni cât de curând ” a declarat solistul trupei The Script, Danny O’Donoghue. Axwell&Ingrosso, doi dintre fondatorii trupei Swedish House Mafia au fost printre artiștii preferați și așteptați de fanii festivalului NEVERSEA. Au făcut un show impresionant iar în momentul s-a auzit melodia „More than you know”, fanii au cântat fiecare vers alături de cei doi DJ. Un show plin de energie și culoare a oferit și dj-ul american Steve Aoki care și-a răsplătit fanii la final cu 12 torturi delicioase. Artistul a rămas impresionat de răsăritul de la malul Mării Negre și de căldura cu care a fost primit la festivalul NEVERSEA. Nostalgicii au retrăit în ultima zi a festivalului NEVERSEA atmosfera muzicii anilor ’90 alături de trupa SCOOTER, care a oferit un concert de neuitat fanilor săi. Debutul zilei cu numărul patru a fost făcut de pe scena principală de Jose Am, urmat de Paul Damixie, VAMA, The Script, Scooter, W&W, Axwell&Ingrosso și s-a încheiat cu show-ul impresionant a lui Steve Aoki. Show-urile lui Paul Damixie, VAMA, The Script, Scooter și Steve Aoki au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea. Pe celelalte scene au concertat peste 30 de alți artiști printre care Eats Everything, Jamie Jones, Dub Fx, Noisia, Stavroz, Satori, Black Coffee și mulți alții. Pe scenele festivalului au urcat, în cele patru zile, aproape 200 de artiști printre care Alan Walker, Hardwell, Jonas Blue, Red Foo, Aloe Blacc, Steve Angello, Galantis, John Newman, Armin van Buuren, Tujamo, The Script, Scooter și Axwell&Ingrosso.
Share Button

Leave a Reply