Toate automobilele Kia și Hyundai vâdute în Europa începând din 2019 vor fi conectate la Internet

Posted by
Share Button
Hyundai Motor și Kia Motors au stabilit un parteneriat strategic pan-european cu Vodafone pentru a oferi clienților săi servicii de infotainment și conectare în automobilele acestora.
Parteneriatul strategic permite ambilor producători auto să beneficieze de expertiza tehnică a Vodafone pentru a oferi servicii de infotainment și de conectare în automobilele șoferilor europeni. Hyundai și Kia vor folosi rețeaua IoT a Vodafone pentru a desfășura serviciul propriu în întreaga Europă, permițând clienților să beneficieze de cele mai recente tehnologii telematice. Noul sistem infotainment va fi lansat pe anumite modele Hyundai și Kia în Europa, începând din 2019. Sistemul se bazează pe conectivitatea oferită de tehnologiile și rețelele Vodafone pentru a ușura viața proprietarilor de automobile. Serviciile vor include informații despre trafic, servicii de parcare și localizare, diagnosticarea automobilelor și controlul vocal. Sistemul funcționează în paralel cu sistemele Android Auto și Apple CarPlay pentru a oferi conectarea wireless a smartphone-urilor și accesul la aplicațiile favorite ale utilizatorilor. "Acest parteneriat strategic ne va permite să oferim multor șoferi o conectivitate maximă la volan, susținută de o rețea europeană de date. Sistemul va fi lansat în întreaga Europă anul viitor, odată cu sosirea viitoarelor modele Kia și Hyundai, ceea ce înseamnă că toți clienții noștri vor avea cele mai exacte și relevante informații la îndemână", a declarat Jungsik Suh, vicepreședinte senior al diviziei ICT al Hyundai Motor Group. Directorul IoT al Vodafone, Stefano Gastaut, a adăugat: "Suntem mândri să colaborăm cu cele două mărci, Kia și Hyundai, pentru a îmbunătăți experiența de condus pentru clienții lor din Europa. Vodafone are o vastă experiență în furnizarea de soluții pentru automobile conectate în industria auto, ajutând producătorii să-și dezvolte tehnologiile și experiența clienților. Suntem încântați să includem Kia și Hyundai și Kia ca parteneri în această piață cu evoluție rapidă". 530
Share Button

Leave a Reply