34% din populatie stie ce este 5G, iar 22% a auzit de Internetul Obiectelor (IoT)

Posted by
Share Button
Conform unui studiu de piata al ANCOM, 34% din populatia Romaniei a auzit despre 5G, iar 22% despre „Internetul Obiectelor” (Internet of Things – IoT). Un procent de 4% din populatie detine personal sau in gospodarie obiecte inteligente ce pot fi conectate,  utilizatorul tipic de IoT din Romania fiind, conform studiului, tanar, cu studii superioare, cu venituri ridicate si care provine din mediul urban. ”Acestea sunt primele semne ale urmatorului salt socio-economic major, dupa internet. Cel in care obiectele inteligente, conectate, fac parte din viata de zi cu zi a romanilor”, a afirmat Sorin Grindeanu, presedintele ANCOM.
Gradul de cunoastere a conceptului de IoT Conform studiului ANCOM, 22% dintre romani au auzit despre IoT, persoanele din grupele de varsta 16-30 ani si 31-45 ani fiind familiarizate cu IoT intr-un procent mult mai ridicat (peste 30%) decat cele de peste 46 ani (7-10%). IoT este mai cunoscut in gospodariile in care venitul lunar este de peste 6.000 lei (43%), in timp ce in doar 14% din gospodariile cu venituri maxime de 3.000 lei acest concept este familiar. In functie de ocupatie, notorietatea IoT in randul elevilor/studentilor si persoanelor active (patroni/angajati) este mult mai mare (28-46%), decat la cele inactive (pensionari, someri) – 8%. Utilizarea IoT, comportament de consum La nivel national, 4% dintre respondenti erau utilizatori de IoT, adica, in medie, fiecare al saselea respondent care a auzit de IoT detine personal sau in cadrul gospodariei obiecte inteligente. Diferenta dintre mediul urban (6%) si mediul rural (1%) este insa apreciabila. 67% dintre cei care utilizeaza IoT au achizitionat aceste obiecte impreuna cu componenta de conectivitate, de regula de la un operator de comunicatii mobile (50%), dar si de la un furnizor de obiecte (17%), in timp ce 24% au achizitionat separat obiectele si conectivitatea la internet. Cel mai des intalnite obiecte IoT detinute de respondenti sunt ceasurile/bratarile inteligente (2%) si televizoarele prin intermediul carora pot fi accesate si/sau controlate alte dispozitive (2%), celelalte categorii de obiecte IoT fiind mai putin intalnite (sub 1% fiecare). Dintre utilizatorii de IoT, 65% considera ca acesta face deja parte in prezent din rutina personala, in timp ce alti 25% cred ca acest lucru se va intampla in urmatorii doi ani. Avantaje si temeri legate de IoT Confortul este apreciat ca fiind principalul beneficiu ce poate fi adus de utilizarea Internetului Obiectelor (42% dintre respondenti), siguranta personala si a familiei fiind apreciata de 33% dintre respondenti, iar 20% au apreciat automatizarea unor activitati si 17% optimizarea consumului casnic. Pe de alta parte, temerile cele mai frecvente ale respondentilor sunt: furtul sau pierderea datelor personale (35% dintre respondenti), costurile dispozitivelor IoT (34%) si afectarea confidentialitatii datelor (25%). 51% dintre utilizatorii de IoT au declarat ca principalul motiv pentru care au inceput sa utilizeze internetul obiectelor este pentru ca il considera ca fiind un ajutor in activitatile zilnice, in timp ce 45% au fost curiosi sa testeze functiile si facilitatile acestuia. 28% folosesc IoT pentru ca sunt pasionati de tehnologie. Per total, 79% dintre utilizatorii de IoT considera ca utilizarea acestui tip de obiecte le-a adus mai multe beneficii decat costuri. In acest sens, 46% dintre utilizatori le considera accesibile ca pret, cele mai populare fiind ceasurile/bratarile inteligente si televizoarele/electrocasnicele. Notorietate si asteptari privind 5G O treime dintre respondenti cunosc termenul de 5G, profilul acestora fiind similiar cu cel al celor care cunosc conceptul de IoT. Odata cu implementarea 5G in Romania, 47% dintre respondenti se asteapta la o acoperire nationala mai buna, 31% la o viteza mai mare de download/upload de fisiere pe internet si 26% la mai putine probleme cu conectivitatea. Studiu Pentru a obtine un set de informatii relevante in ceea ce priveste utilizarea IoT de catre utilizatorii finali - persoane fizice, ANCOM a comandat un studiu de piata ce a fost realizat de Metro Media Transilvania in perioada octombrie - decembrie 2018. Acesta a fost efectuat pe un esantion total de 3.066 respondenti, dintre care 1.461 erau utilizatori de IoT (marja de eroare ±2,6%) si 1.605 nu erau utilizatori de IoT (marja de eroare de ±2,5%). Ce este IoT Internetul obiectelor (IoT) este o infrastructura globala pentru societatea informationala care permite functionarea unor servicii avansate prin interconectarea obiectelor (fizice si virtuale) pe baza tehnologiilor informationale si de comunicatii interoperabile, existente si viitoare. Obiectele inteligente ce detin caracteristica de a putea fi conectate la internet, fiind astfel incadrate in categoria IoT, si care au fost luate in calcul pentru acest studiu sunt: electrocasnice, ceas/bratara, senzori pentru locuinta, contoare, centrala termica/climatizare, automobil, dispozitive de divertisment, echipament sportiv etc. 481
Share Button

Leave a Reply