Aceasta reprezinta cea de-a doua dintre cele cinci campanii de depunere a cererilor, care vor fi lansate pana la sfarsitul anului 2020. Administratiile considerate eligibile vor primi un voucher in valoare de 15.000 de euro pentru a instala un hotspot Wi-Fi functional in termen de 1,5 ani de la acordarea acestuia. Voucherul va acoperi costurile echipamentului Wi-Fi si instalarea hotspoturilor in spatii publice. Administratiile care primesc un voucher vor trebui sa plateasca pentru conectivitate (abonament la internet) si intretinerea echipamentului pentru a oferi conectivitate Wi-Fi gratuita si de calitate superioara timp de cel putin 3 ani. Cine poate aplica pentru finantare? Programul este dedicat municipalitatilor din intreaga Uniune Europeana sau asociatiilor de municipalitati care actioneaza in numele acestora. Pentru a fi eligibile, municipalitatile trebuie sa fie inregistrate pe portalul WiFi4EU.eu. Selectia se va face pe principiul "primului venit". Retele finantate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fara publicitate si nu vor colecta date cu caracter personal. Finantarea va fi acordata numai retelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente si cu o calitate similara in acelasi spatiu public. Despre WiFi4EU Pana in 2020, sunt puse la dispozitie 120 de milioane EUR din bugetul UE pentru finantarea echipamentelor necesare in scopul de a furniza servicii Wi-Fi publice gratuite in aproximativ 8.000 de localitati din toate statele membre, precum si in Norvegia si Islanda.
