OnePlus a prezentat 8T, smartphone care promite încărcarea pentru o zi întreagă în 15 minute

Posted by
Share Button

OnePlus 8T este cel mai nou flagship al companiei chineze care se luptă pentru un loc pe piață unde deja și-au făcut loc Huawei și Xiaomi.

OnePlus 8T nu vine cu noutăţi pe partea de design, fiind un smartphone lipsit de breton, spre deosebire de noile iPhone, şi cu o cameră frontală perforată în colţul din stânga sus al ecranului.

Bazat pe Snapdragon 865, care multe flagship-uri din 2020, OnePlus 8T vine cu un ecran de 6,55 inch cu 120Hz rată de refresh, 5G şi o baterie de 4.500 mAh care se încarcă cu 65W.

Producătorul spune că o încărcare completă durează 39 de minute, iar într-un sfert de oră de ajunge de la 0 la 58%, ceea ce ar trebui să fie suficient pentru o zi întreagă.

Sistemul foto este compus, pe lângă camera principală de 48MP, dintr-o cameră ultrawide, una macro şi un senzor de profunzime. Lipseşte din acest setup obiectivul tele.

OnePlus 8T va fi livrat cu Android 11 şi va fi disponibil în două versiuni: cu 8GB RAM şi 128GB stocare şi cu 12GB RAM şi 256GB stocare. Prima va costa 599 euro, iar a doua 699 euro.

Alături de smartphone, producătorul chinez a mai prezentat căştile wireless OnePlus Buds Z, care vor costa 50 de euro.

430
Share Button

Leave a Reply