141.600 de tablete furnizate de Orange au fost livrate pentru elevi în programul național „Școala de acasă”

Posted by
Share Button

Peste 141.600 de tablete, furnizate de Orange, au fost livrate pentru ca elevii să poată continua învățarea online, în programul național „Școala de acasă”. Ca furnizor în două dintre cele trei licitații organizate sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC), la nivel național, Orange a transmis către inspectoratele școlare din 24 de județe (ISJ-uri) tablete conectate la internet nelimitat. Echipamentele vor veni în sprijinul copiilor din aproximativ 10.000 de unități de învățământ, care vor putea să ia parte la cursuri online, să păstreze legătura cu profesorii și să continue procesul educațional în contextul pandemiei.

În programul „Școala de acasă”, în județele în care Orange este furnizor, elevii și părinții primesc, în comodat, tablete Vonino Magnet G30 sau G50, împreună cu o husă de protecție și internet nelimitat pentru 24 de luni. Tabletele au suita educațională instalată și sunt conectate la un soft de management al device-urilor (MDM). Soft-ul MDM furnizat de Orange permite o gestionare centralizată a echipamentelor, la nivel de ISJ, accesarea aplicațiilor pentru școală online și securizarea tabletelor împotriva fraudei sau înstrăinării.

Orange a pus la dispoziție un număr de Telverde și o echipă de call center la care pot apela atât ISJ-urile, cât și părinții care au nevoie de informații cu privire la serviciile de conectivitate Orange. De asemenea, organizează webinare online pentru a prezenta ISJ-urilor soft-ul MDM și cum se folosește pentru un mai bun control asupra tabletelor din gestiune.

Tabletele au fost distribuite de Orange România către cele 24 de ISJ-uri, inspectoratele fiind cele care le trimit spre unitățile de învățământ.

Pachetul de echipamente, conectivitate și soft MDM destinat programului național „Școala de acasă” a fost special creat de echipa Orange Business Services pentru a răspunde atât cerințelor de preț din licitațiile coordonate de MEC, prin ONAC, cât și celor logistice, care au presupus un foarte bun management al stocurilor, de la comandă până la aducerea în țară, instalarea aplicațiilor și serviciilor de date și livrarea spre ISJ-uri.

Orange a încheiat toate livrările spre inspectorate pe 14 decembrie. Primele 82.800 de tablete livrate de Orange au ajuns deja către elevi. Ele au fost distribuite etapizat, pe o perioadă de două luni, începând cu 11 septembrie, în București și județele: Alba, Argeș, Brașov, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ifov, Mureș, Prahova, Sibiu și Teleorman. După câștigarea ultimei licitații din programul național „Școala de acasă”, Orange a început, pe 20 noiembrie, livrarea etapizată a altor 58.800 de tablete, în mai puțin de o lună, în județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Maramureș, Neamț, Satu-Mare și Sălaj.

384
Share Button

Leave a Reply