Pixel 5A vine cu un număr limitat de îmbunătăţiri, dar şi cu un preţ mai mic

Posted by
Share Button

Google şi-a prezentat cel mai nou smartphone din seria Pixel, midrange-ul Pixel 5A, un telefon care parţial dezamăgeşte legat de partea tehnică, însă va costa mai puţin decât modelul pe care-l înlocuieşte.

Pixel 5A va avea un ecran de 6,34 de inch, o idee mai mare decât ecranul de 6,2 inch al lui Pixel 4A. Este acelaşi ecran 1080p cu 60Hz, deşi utilizatorii sperau la o rată de refresh de măcar 90Hz.

Un al doilea mic upgrade vizează bateria, a cărei capacitate a crescut de la 3.885mAh anul trecut, la 4.680mAh în cazul noului model.

Pixel 5A este primul smartphone seria de midrange-uri de la Google care beneficiază de rezistenţă la apă. Conform certificării IP67, acesta poate rezista până la 30 de minute sub apă, la o adâncime de sub 1 metru.

Aici se şi termină scurta listă de upgrade-uri pe care le primeşte noul smartphone. În rest, Pixel 5A are acelaşi chipset de anul trecut, Snapdragon 765G, aceleaşi 6GB RAM şi 128GB stocare şi chiar acelaşi sistem foto compus din două camere: 12,2MP şi 16MP ultra-wide.

Este greu de înţeles de ce Google nu s-a obosit să aducă un upgrade tehnic mai serios acestui model, măcar după modelul Apple, care, atunci când nu are noutăţi notabile, vine măcar cu un chipset nou şi mai multă memorie.

Totuşi, Google va urma una dintre liniile trasate recent de Apple, în ideea că acesta este ultimul smartphone al companiei care va mai include un încărcător în pachet.

Pixel 5A va costa 449 de dolari (cu 50 de dolari mai puţin decât modelul de anul trecut) şi va fi lansat pe piaţă pe 26 august în Statele Unite şi Japonia. Ca de obicei, în România va ajunge din piaţa gri.

477
Share Button

Leave a Reply