Lenovo raportează un profit record pentru 2021, ca urmare a creșterii masive a cererii de PC-uri

Posted by
Share Button

Profitul grupului chinez Lenovo a crescut cu 62% în perioada octombrie-decembrie 2021, la nivelul record de 640 de milioane de dolari, în condiţiile în care oamenii au cumpărat calculatoare personale pentru a putea lucra şi învăţa de la distanţă în timpul crizei COVID-19, transmite Reuters.

Cel mai mare producător global de calculatoare personale a anunţat miercuri că veniturile au urcat cu 17%, la 20,1 miliarde de dolari, de asemenea un nivel record, în timp ce analiştii intervievaţi de Refinitiv se aşteptau la 18,4 miliarde de dolari.

„Forţele structurale din industrie au dominat piaţa globală, inclusiv prin investiţii digitale accelerate, noi cerinţe pentru serviciile IT, popularitatea ridicată a serviciilor de cloud şi modelul de muncă hibrid”, se arată într-un comunicat al Lenovo.

Cererea pe plan global pentru calculatoare comerciale, excluzând Chromebook, a înregistrat în perioada octombrie-decembrie 2021 cel mai ridicat ritm de creştere din 1998. În condiţiile în care tot mai mulţi oameni au lucrat de acasă, ei au preferat să cumpere calculatoare premium, portabile şi de calitate ridicată, precizează Lenovo.

În timp ce deficitul global de semiconductori rămâne o dificultate pentru afaceri, există semne de atenuare a crizei, se arată în comunicat.

Grupul chinez este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele pe termen mediu de dublare a marjei nete.

Conform firmei de cercetare de piaţă Gartner Inc, Lenovo avea o cotă de piaţă de 24,6% în trimestrul patru din 2021, fiind urmat de HP Inc şi Dell.

410
Share Button

Leave a Reply