Compania Visual Fan, care deţine brandul Allview, a raportat anul trecut un profit net din activităţi recurente de 8,4 milioane de lei, în creştere cu 20%

Posted by
Share Button

Compania Visual Fan, care deţine brandul Allview, a realizat anul trecut un profit net din activităţi recurente (producţie şi comercializare de dispozitive electronice) de 8,4 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. Cifra de afaceri din activitatea recurentă a înregistrat o creştere cu aproximativ 17% pe parcursul anului 2021, faţă de veniturile obţinute în 2020, ajungând la aproximativ 122 milioane de lei (peste 24 milioane de euro).

”Allview (Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul ALW) anunţă rezultatele financiare auditate, înregistrate la finalul anul 2021. Într-un mediu global incert, acaparat de o situaţie macroeconomică la nivelul industriei IT mai puţin favorabilă (criza de semiconductoare, creşterea continuă a costurilor de transport, criza containerelor şi criza energetică) şi dominat de o permanentă stare de prudenţă, compania Visual Fan a reuşit o creştere a cifrei de afaceri cu aproape 17% în 2021, faţă de anul anterior (de la 103 milioane lei la peste 121 milioane lei), şi o majorare a profitului net cu peste 20%, faţă de 2020 (de la 7 milioane de lei la 8,4 milioane de lei)”, anunţă compania.

La nivel de estimări ale bugetului consolidat previzionat pe anul 2022 (include bugetele societăţilor din grup în funcţie de procentul deţinut în fiecare dintre acestea: Intervision Trading, Headlight Solutions şi Visual EV Distribution), compania Visual Fan mizează pe creşterea cifrei de afaceri cu aproximativ 13% faţă de valoarea înregistrată la finalul anului 2021 (137 milioane lei faţă de 121 milioane lei) şi majorarea profitului net estimat cu aproximativ 15% faţă de valoarea realizată în 2021 (9,6 milioane lei faţă de 8,4 milioane lei).  

„Pentru Grupul Visual Fan, anul 2022 va fi plin cu provocări, dar va integra şi un nou concept pentru dezvoltarea business-ului într-un mod sustenabil, prin strategia „By-Green” - primul proiect în această direcţie este Allview ERA Health. Astfel, investiţiile realizate în 2021 vor prinde contur şi ne vor ajuta să extindem activitatea companiei la nivel naţional şi european. Ne-am propus să rămânem concentraţi pe nevoile clienţilor noştri şi dezvoltarea portofoliului de produse din activitatea de bază, dar avem în plan şi proiecte noi, care presupun inovare tehnologică, un plus de valoare pentru comunitate şi societate”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview). 

Strategia „By-Green” reprezintă un întreg concept care priveşte activitatea de ansamblu a companiei şi integrează multiple proiecte cu impact puternic asupra naturii şi mediului înconjurător (reducerea risipei alimentare, încurajarea consumului de alimente locale, utilizarea energiei verzi, eliminarea consumului de combustibili fosili). 

”Aplicaţia Allview ERA Health, prelansată în prima parte a acestui an, stă la baza demersului de a intra pe piaţa serviciilor destinate nutriţiei şi sănătăţii. Aceasta se diferenţiază în piaţă prin capacitatea de educare a utilizatorilor în termeni personalizaţi şi transformarea unui comportament alimentar obişnuit într-un stil de viaţă sănătos şi responsabil, ceea ce conduce la creşterea calităţii vieţii consumatorilor. Aplicaţia este foarte uşor de utilizat: doar după simpla cântărire cu cântarul corporal Allview ERA Scale, clienţii pot obţine propriul asistent personal de nutriţie, care oferă numeroase reţete personalizate în funcţie de necesarul de vitamine şi minerale, pe lângă macronutrienţi. Toate aceste sugestii şi recomandări au ca scop final îmbunătăţirea stilului de viaţă, deprinderi alimentare sănătoase pe termen lung, prevenţie în vederea reducerii diverselor afecţiuni cronice, precum şi eliminarea risipei alimentare”, anunţă compania.

În plus, aplicaţia se poate utiliza şi prin introducerea manuală a datelor compoziţiei corporale, însă pentru o acurateţe mai mare se recomandă utilizarea cântarului corporal Allview ERA Scale. Anul acesta, brandul Allview plănuieşte să lanseze noi proiecte integrate în strategia „By-Green”.

Un alt proiect de anvergură care face parte din strategia „By-Green” are ca obiectiv pătrunderea în sfera energiei din surse regenerabile, cu impact puternic în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, scăderea dependenţei de combustibilii fosili, care contribuie la reducerea costurilor utilizatorilor, independenţei din punct de vedere energetic şi protejarea mediului înconjurător.

Şi pentru cea mai nouă companie intrată în familia Visual Fan - Visual EV Distribution SRL există un plan de dezvoltare pentru anul 2022, iar acesta presupune lansarea a 4 showroom-uri în ţară.  

În ceea ce priveşte previziunile anului 2022, „rămânem optimişti şi încrezători în redresarea economică din acest an, mai ales că urmează să marcăm 20 de ani de activitate, în care am dat dovadă de nenumărate ori de rezilienţă şi adaptabilitate. Cu toate acestea, suntem rezervaţi la nivel de cifre, deoarece presiunile inflaţioniste accelerate din 2021 au fost susţinute de creşterea preţurilor la gaze, energie şi combustibil, precum şi de devalorizarea monedei naţionale, care au generat o serie de efecte secundare şi, implicit, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei”, a completat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview).

Visual Fan (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc si deţinătoarea brandului Allview. A fost fondată la Braşov, în 2002, şi produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri şi alte gadgeturi. Este prezentă pe pieţele IT&C din peste 10 ţări. Allview investeşte constant în R&D şi îşi propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent - asistent personal. 

361
Share Button

Leave a Reply