Apple Watch ar putea măsura temperatura corpului

Posted by
Share Button

Cea mai importantă noutate pe care viitoarea versiune de Apple Watch o va aduce ar putea consta într-un sistem de măsurare a temperaturii cu avertizarea utilizatorului atunci când aceasta este prea mare.

Apple Watch Series 8, versiunea ceasului inteligent pe care Apple se pregăteşte să o lanseze, va fi dotată cu un senzor de măsurare a temperaturii corpului uman, susţin cei de la Bloomberg.

Temperatura nu va putea fi măsurată şi afişată pe ecran, aşa cum se întâmplă în cazul altor indicatori, precum cel privind pulsul. În schimb, ceasul va afişa o notificare când utilizatorul are febră.

În momentul în care temperatura trece peste pragul în care se poate considera că utilizatorul are febră, Apple Watch îl va încuraja pe acesta să îşi măsoare temperatura cu un termometru dedicat sau să consulte un medic.

Conform publicaţiei americane, funcţia de măsurare a temperaturii a trecut testele interne şi s-a decis deja implementarea pe Apple Watch Series 8, mode ce urmează a fi prezentat oficial în toamnă.

Din câte se pare, nu vor exista alte update-uri importante, cu excepţia unor ecrane noi pentru versiunile mai scumpe. Marea noutate a seriei ar putea fi o versiune robustă de Apple Watch, mai rezistentă la şocuri şi intemperii decât celelalte, dedicate sportivilor de performanţă.

79
Share Button

Leave a Reply