Apple lansează un update de securitate pentru un telefon vechi de aproape de 10 ani

Posted by
Share Button

Un update de securitate tocmai lansat vine să rezolve o vulnerabilitate de care suferă mai multe iPhone-uri vechi, inclusiv unul care a fost lansat acum aproape 10 ani.

Apple a lansat iOS 12.5.7, un update de securitate pentru telefoanele care încă folosesc această versiune a sistemului de operare, ce vine să rezolve punctual o problemă de securitate.

Update-ul repară o vulnerabilitate care, în urma vizitării unui site web construit special pentru a facilita atacul, putea duce la executarea arbitrară de cod.

În paginile de suport care descriu problema, Apple spune că este posibil ca această vulnerabilitate să fi fost deja exploatată de hackeri – de aici şi importanţa acestui update.

Dincolo de scopul update-ului, notabil aici este că Apple încă oferă patch-uri de securitate pentru iPhone 6, iPhone 6 Plus şi iPhone 5S. Acesta din urmă are aproape 10 ani de când a fost lansat.

În general, în cazul celorlalţi producători de smartphone-uri, update-urile de securitate se opresc după cinci ani, chiar şi în cazul flagship-urilor care costă aproximativ la fel de mult ca un iPhone nou.

226
Share Button

Leave a Reply