Acord al SUA cu Ţările de Jos şi Japonia pentru a restricţiona exporturile unor echipamente avansate de fabricare a cipurilor în China

Posted by
Share Button

Statele Unite au încheiat un acord cu Ţările de Jos şi Japonia pentru a restricţiona exporturile unor echipamente avansate de fabricare a cipurilor în China, în cadrul discuţiilor care s-au încheiat vineri, a relatat Bloomberg, citând persoane familiarizate cu chestiunea.

Acordul ar extinde unele controale ale exporturilor adoptate de Statele Unite în octombrie la companiile cu sediul în cele două naţiuni aliate, inclusiv ASML Holding NV, Nikon şi Tokyo Electron.

Oficiali din Ţările de Jos şi Japonia s-au aflat la Washington, discutând o gamă largă de probleme în cadrul discuţiilor conduse de consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, a declarat anterior că oficialii vorbesc despre probleme care sunt ”importante pentru noi trei”.

”Şi cu certitudine siguranţa şi securitatea tehnologiilor emergente vor fi pe această agendă”, a spus el reporterilor.

230
Share Button

Leave a Reply