ANCOM: Noua Directivă a UE pe reglementarea transferului de date va ajuta statele să aibă reglementări mult mai clare

Posted by
Share Button

Directiva Uniunii Europene privind reglementarea transferului de date acoperă foarte multe domenii şi suntem datori ca, până la finalul anului 2024, să lucrăm împreună toţi, astfel încât să punem la bază o lege corectă, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Vlad Stoica.

"Cred că fără o colaborare reală între toţi actorii nu putem să ne adaptăm în timp real şi nu putem să le ştim singuri pe toate. Deci, trebuie să fim deschişi să colaborăm permanent. Avem aşa-zisa Lege 5G, de asemenea, Codul comunicaţiilor, care a fost promulgat anul trecut, iar în prezent a apărut o Directivă a Uniunii Europene pe reglementarea transferului de date, în care acum suntem datori ca, până în finalul anului 2024, să lucrăm împreună toţi, astfel încât să începem să punem la bază o lege corectă, care să ne asigure această adaptibilitate şi această protecţie împotriva atacurilor cibernetice şi împotriva manipulării ştirilor false, a vânzărilor mascate. Practic, acoperă toate domeniile noi. Am reuşit, anul trecut, să organizăm licitaţia 5G, iar industria şi societatea civilă ne vor spune dacă este de succes până acum. Din punctul acesta de vedere, considerăm că am făcut tot ce am putut într-o colaborare reală cu Guvernul, cu absolut toate instituţiile şi cu industria, cu un dialog permanent şi cu societatea civilă. Noua Directivă dă posibilitatea ţărilor să îşi facă temele, să facă studii, să facă absolut tot ce se poate, astfel încât reglementările în viitor să fie mult mai clare, mult mai transparente, să ne protejeze de vânzări false, de drept, cumpărare, vânzare, drepturi de autor, drept concurenţial, protecţia consumatorului, securitate cibernetică, absolut toate", a declarat şeful ANCOM la o conferință de specialitate.

Acesta a adăugat că Directiva Uniunii Europene reglementează transferul de date în foarte multe domenii şi va da posibilitatea instituţiilor din România, în funcţie de competenţele lor, să poată să reglementeze inclusiv partea de ştiri online.

"Aici, ANCOM nu are competenţe pe conţinut. Noi suntem o interfaţă între operatori, adică furnizorii de servicii de comunicaţii şi de Internet, şi alte instituţii care au competenţe pe conţinut. Noi nu avem. Din punctul acesta de vedere, cred că tocmai fiind o Directivă extrem de complexă, care acoperă foarte multe domenii, chiar trebuie să ne punem la masă împreună cu domniile voastre, cu societatea civilă, cu tot ce înseamnă industrie. Aici nu e vorba doar de o singură industrie, astfel încât să avem o lege cât se poate de clară. Categoric, este foarte sensibilă. Sunt anumite zone unde ar trebui să fim atenţi. Legea respectivă să fie constituţională, să nu încalce drepturi şi libertăţi categoric, dar în acelaşi timp să ferească marea majoritate a populaţiei şi a cetăţenilor de manipulare, de fake news, de atacuri cibernetice asupra aplicaţiilor în care ne ţinem banii, să ne protejăm copiii, să ne protejăm furarea ideilor pe care le avem. Această de reglementare acoperă cam toate domeniile. Este evident că se ajungea aici, având în vedere că viitorul este în transfer de date şi e normal că va trebui să şi legiferăm. Cu cât ne adaptăm mai repede, cu cât putem să reglementăm mai corect şi mai transparent, cu atâta statul devine mai puternic, iar cetăţenii sunt mai bine protejaţi", a explicat şeful ANCOM.

218
Share Button

Leave a Reply