ANCOM: Noi reguli privind utilizarea spectrului de frecvenţe radio

Posted by
Share Button

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a agreat cu industria de comunicaţii electronice, în şedinţa Consiliului Consultativ din 18 august, modificarea şi completarea procedurii de acordare a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio.

Potrivit unui comunicat al ANCOM, remis marţi AGERPRES, principalele modificări vizează unele aspecte referitoare la reglementarea utilizării în comun a spectrului de frecvenţe licenţiat, posibilitatea închirierii şi transferului drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio şi simplificarea procedurii de autorizare a staţiilor de bază din componenţa reţelelor publice de comunicaţii electronice mobile şi mobile/fixe.

Utilizarea în comun a spectrului deţinut este posibilă doar în benzile în care nu mai există spectru radio disponibil la momentul solicitării şi numai dacă principiile concurenţei pe piaţă nu sunt restrânse, împiedicate sau denaturate. Pentru utilizarea în comun a spectrului trebuie respectată condiţia ca fiecare titular al unei licenţe de utilizare a frecvenţelor radio să îşi îndeplinească obligaţiile individuale de acoperire şi/sau de dezvoltare incluse în licenţa deţinută, având în vedere totodată toate măsurile necesare în vederea evitării interferenţelor prejudiciabile asupra reţelelor de comunicaţii electronice autorizate conform legii. Utilizarea în comun a spectrului radio se face în baza aprobării obţinute de la ANCOM, în urma transmiterii unei solicitări în acest sens de către cei doi titulari, în baza acordului scris dintre aceştia, şi a unor informaţii transmise către Autoritate, ce sunt necesare pentru efectuarea unei analize complete a solicitării primite.

De asemenea, decizia adoptată stabileşte procedura de urmat în cazul închirierii spectrului de frecvenţe radio obţinut în urma achitării unei taxe de licenţă. Resursa de spectru radio poate fi închiriată în întregime sau parţial în cazul anumitor benzi de frecvenţe acordate prin licenţă. În această situaţie, titularul poate permite utilizarea frecvenţelor radio de către o terţă parte. Dată fiind existenţa unei terţe părţi în raportul de drept administrativ dintre ANCOM şi titular, sunt stabilite prevederi ce indică o serie de sarcini care revin în continuare titularului, inclusiv cu privire la transmiterea notificărilor referitoare la utilizarea spectrului închiriat (asignările de frecvenţe).

Pentru încurajarea utilizării eficiente a spectrului de frecvenţe radio, se actualizează procedura privind transferul (cedarea/cesionarea) unor drepturi de utilizare a frecvenţelor radio ce au fost obţinute în urma achitării unei taxe de licenţă. În această situaţie, ANCOM poate acorda dreptul de transfer doar după efectuarea unei analize privind îndeplinirea unor condiţii menite să asigure o piaţă funcţională şi un mediu concurenţial normal.

În plus, decizia adoptată vizează simplificarea procedurii de autorizare a staţiilor de bază din componenţa reţelelor publice de comunicaţii electronice mobile şi mobile/fixe. Astfel, titularii de licenţe pentru acest tip de reţele trebuie să notifice cu periodicitate lunară asignările efective de frecvenţe pentru fiecare staţie de radiocomunicaţii din componenţa reţelei/reţelelor proprii de comunicaţii electronice şi parametrii tehnici şi operaţionali asociaţi acestora, în limitele alocărilor de subbenzi de frecvenţe prevăzute în licenţă.

Totodată, prevederile deciziei au în vedere corelarea perioadelor de acordare a licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio cu cele prevăzute de legislaţia primară, respectiv Legea nr. 198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice. Astfel, licenţele de utilizare a frecvenţelor radio acordate prin procedură de selecţie vor avea perioada de valabilitate conform prevederilor art. 303 - 311 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, iar cele acordate prin încredinţare directă vor avea o valabilitate de până la 10 ani, fiind introdusă şi posibilitatea ca acestea să fie acordate şi pentru perioade mai mici de 5 ani, în funcţie de solicitarea persoanei interesate.

Decizia pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 353/2015 privind procedura de acordare a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio adoptată va fi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

213
Share Button

Leave a Reply