Concedieri în masă în industria IT

Posted by
Share Button

După un prim val de concedieri la începutul anului și această toamnă vine cu reduceri de personal în industria IT. Specialiștii vorbesc despre sute de oameni care au rămas, deja, fără loc de muncă. Și asta în condițiile în care domeniul a cunoscut o creștere explozivă în economie.

Cum decurg concedierile potrivit celor care au trecut deja prin asta? De regulă sunt chemați la discuții pentru înțelegeri amiabile, dar sunt și situații în care primesc vestea prin e-mail ori sunt lăsați pe anumite funcții care nu se mai regăsesc în organigramă.

„Cei care au promis marea cu sarea acum câteva luni sau acum câțiva ani nu mai pot să livreze treaba asta către angajați și atunci trebuie să scape de ei și procedează extrem de agresiv. Le bagă sub nas aceste hârtii, îi cheamă la o întâlnire despre care oamenii nu știu și li se pune în față un laptop pe care li se cere să pună semnătura”, spune Doru Șupeală, consultant de business

„Există micșorări de echipe, pentru companiile de tehnologie care fac produse. Ele prin natura businessuri nu își propuneau să devină profitabile într-un orizont de timp atât de scurt și acum când se termină banii, se ajustează și dimensiunea echipei”, adaugă Adrian Blidăruș, fondatorul Softelligence.

Într-o postare pe blogul personal, un jucător global din industria de programare, care controlează printre altele mai multe magazine online și platforme din România, a anunțat că a concediat 28% dintre angajați, mare parte programatori.

La fel și o platformă cunoscută de locuri de muncă a disponibilizat aproape 700 de angajați ca urmare a ritmului lent de creștere a veniturilor. Concedieri au fost și la o firmă de consultanță în management și soluții tehnologice, cu sute de angajați și în România. 

„Sunt destui angajați care ne-au contactat spunându-ne că fac parte din planul de restructurări, chiar din companii altfel foarte celebre, care aveau mici nuclee și în România. Discutăm de sute de poziții la nivel de întreagă industrie”, spune Florentin Iancu, președinte sindicatul IT.

Pe de altă parte, inteligența artificială a dus la automatizare, iar proiectele se fac acum cu bugete mai mici și oameni mai puțini mai ales că noile modificări fiscale pun o presiune suplimentară pe companii.

„Ne uităm care este impactul net, ne dăm seama că variază procentele, dar începe să fie între 4 și 8 la sută și noi ne apropiem de perioada de măriri anuale, impactul va fi luat în considerare” spune Mădălina Moraru, manager companie IT.

Un colac de salvare vine din Asia. Mai mulți antreprenori din Japonia au organizat un târg de locuri de muncă în Cluj Napoca.

„Inginerii români, cei care dezvoltă diverse softuri, inclusiv aici la Cluj, sunt extraordinar de talentați. Tocmai de aceea ne dorim o colaborare”, adaugă Yuta Arai, manager companie IT Japonia.

În medie, în industria IT se câștigă cele mai mari salarii din România.

227
Share Button

Leave a Reply