ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat noul GR8 II, un desktop de gaming foarte compact, cu un volum de 4 litri, conceput să îndeplinească cerințele oricărui gamer. În momentul de față, acesta este cel mai mic PC din lume
Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat noul GR8 II, un desktop de gaming foarte compact, cu un volum de 4 litri, conceput să îndeplinească cerințele oricărui gamer. În momentul de față, acesta este cel mai mic PC din lume
ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat monitorul de gaming Swift PG258Q, un model cu diagonala de 24.5″, rezoluție FullHD (1920 x 1080) și o rată de refresh rapidă de 240Hz. La toate acestea se adaugă tehnologia NVIDIA G-SYNC pentru
ASUS a anunțat ZenBook 3 Deluxe (UX490), o versiune îmbunătățită a lui ZenBook 3, un laptop apreciat în lumea întreagă. Portabilul din clasa de 13″, are o carcasă de aluminiu cu o grosime de numai 12,9 mm și o greutate
Asus a lansat la CES 2017 două noi telefoane în cadrul unui eveniment denumit Zennovation: ZenFone AR este primul telefon din lume compatibil Tango și Daydream, oferind experiențe incredibile de AR (realitate augmentată) și VR (realitate virtuală), ZenFone 3 Zoom
Desktopul de gaming ASUS Republic of Gamers GT51CH este disponibil acum cu procesoarele Intel Core i7 din cea de-a șaptea generație. 1017
TechnoReport.ro este la primul său test cu un telefon ASUS. Pentru încercări am ales recent lansatul ZenFone 3, un model care nu este în vârf din punct de vedere al prețurilor, dar care se achită destul de bine de îndatoririle
ASUS ZenBook UX330UA, cel mai subțire model Zenbook cu diagonala de 13.3 inci este disponibil oficial pe piața românească. Construit cu precizie dintr-un bloc solid de aluminiu, ZenBook UX330UA are o grosime de numai 13.5mm și este cu 15 procente
Noua serie de telefoane inteligente ZenFone 3 include modelul de top ZenFone 3 Deluxe, dotat cu o cameră foto ce duce la un nou nivel fotografierea cu telefonul, ZenFone 3, un terminal echilibrat cu design premium și performanțe superioare, precum
ASUS a lansat laptopurile ultra-ușoare Zenbook 3, continuând seria inaugurată în urmă cu cinci ani. Noile modele folosesc procesoare din generația a 7-a Intel Core i7-7500U și i5-7200U, ieșind în evidență atât prin performanțele de vârf, cât și prin design
ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat că desktopul compact de gaming ROG G20CB vine acum echipat cu plăcile video NVIDIA GeForce GTX din seria 10. Noile configurații includ modelul de top NVIDIA GeForce GTX 1080, ce oferă performanțe de